Ultima galerie

Imagini din arhiva

Evenimentele acestei saptamani

Category: Viata in UK

Există mai mulţi factori luaţi în considerare de firmele de asigurări când calculează rata lunară sau anuală. Fiecare dintre ei joacă un rol foarte important în oferta finală. Pe lângă aceşti factori, este foarte important să te familiarizezi cu NCB (No Claims Bonus), dar şi cu cele mai comune fraude legate de acest bonus, mai ales că într-o bună zi chiar tu poţi fi victima.

 

 

Tipul maşinii

Cu cât maşina ta este mai scumpă, cu atât mai mult costă reparaţiile sau preţul înlocuirii în cazul unui furt. Aşadar, preţul maşinii este direct proporţional cu preţul asigurării. Totodată, performanţa maşinii este la fel de importantă. Cu cât este mai rapidă şi mai mare, cu atât va costa mai mult să o asiguri. Dacă încerci să reduci totuşi costurile, optează pentru un motor mai mic.


Scopul maşinii

Dacă obişnuieşti să foloseşti maşina în transporturi sau pentru diverse afaceri, este foarte posibil să plateşti mai mult pentru că cel mai probabil vei fi pe drum foarte des.


Zona în care locuieşti

Dacă locuieşti într-o zonă rău famată sau cunoscută pentru spargeri sau furturi de maşini, asigurarea va fi mai scumpă. Din acelaşi punct de vedere, se poate să plăteşti mai mult dacă locuieşti într-o zonă cu multe accidente, ca de exemplu pe o stradă foarte populată.


Vârsta şi istoria

Conform statisticilor, şoferii tineri au “şanse” mai mari să fie implicaţi în accidente rutiere decât şoferii mai în vârsta. Din această cauză, tinerii vor plăti mai mult. Totodată, femeile sunt considerate a fi mai puţin riscante pentru firmele de asigurări deoarece sunt mai calme în trafic. Cu toate acestea, s-a dat o lege pe discriminarea pe sex în decembrie, 2012. Astfel, costurile de asigurare au crescut pentru femei.


Excesul voluntar

Excesul voluntar (voluntary excess) se referă la o anumită sumă pe care eşti dispus să o plăteşti dacă ai nevoie să foloseşti asigurarea (claim). Aşadar, dacă această limită este setată la £500 şi ai nevoie de reparaţii în valoare de £800, compania de asigurări va plăti doar £300, restul venind din buzunarul tău. Cu cât această sumă este mai mare, cu atât asigurarea devine mai ieftină. În general, asigurarea va plăti diferenţa doar după ce faci plata iniţială a sumei stabilite.


Ocupaţia


Ocupaţia ta poate influenţa costul asigurării. Un astfel de factor este cunoscut şi ca “moral hazard”. Bineinţeles, când cauţi o asigurare, vei găsi mai multe profesii în care te poţi încadra. Încearcă mai multe variante la care te încadrezi pentru a descoperi cea mai ieftină poliţă.

Deşi poate părea tentant, orice minciună este considerată fraudă atunci când ai nevoie să foloseşti asigurarea. Aşadar, compania de asigurări îţi va anula poliţa.


Numărul de mile

Costul asigurării va fi influenţat şi de numărul de mile pe an. Cu cât este mai mare, cu atât va creste şi preţul asigurării. Însa dacă încerci să subestimezi numărul de mile pe an, s-ar putea să întâmpini probleme dacă este nevoie să foloseşti poliţa. Dacă nu eşti sigur câte mile faci pe an, ia în considerare ultimele două sau trei documente MOT, care îţi vor oferi toate datele necesare.


Ce înseamnă No Claims Bonus (NCB)?

No Claims Bonus (NCB) mai este cunoscut şi sub numele de No Claims Discount. NCB este esenţial în reducerea costului asigurării. Valoarea sa variază de la o companie la alta. Un NCB extins pe 5 sau mai mulţi ani poate aduce un discount între 60% şi 75%.

NCB este meritat sau obţinut şi niciodată cumpărat. În general, fiecare an ca asigurat în care nu ai nici un accident va reprezenta un an la NCB. Unele companii oferă discounturi mai mari, care se pot întinde chiar şi pe 8 ani, însă majoritatea se limitează la 5 ani.

Dacă ai mai multe maşini, fiecare va avea propriul NCB. Totodată, şoferii nu pot împărţi, împrumuta sau vinde un bonus, indiferent de câte anunţuri false poţi găsi online.


Ce se întamplă dacă maşina este furată?


Există mai multe situaţii în care NCB este pierdut sau cel puţin redus parţial.

   Dacă maşina este furată sau lovită de un alt şofer, iar firma de asigurări nu îşi poate recupera banii din altă parte.
   Dacă ai un accident, iar firma de asigurări nu îşi poate recupera banii de la partea vinovată.
   Dacă firmele de asigurări nu ajung la un punct comun în legatură cu partea vinovată şi costurile sunt împărţite.
   Dacă vrei să foloseşti asigurarea, iar cealaltă parte implicată nu îşi recunoaşte vina.

În ciuda acestor potenţiale probleme, dacă ai cumva NCB pe 5 ani şi aceasta este prima problemă de acest fel, unele firme de asigurări nu anulează bonusul, ci doar îl reduc la 2 ani.


Necesitatea reasigurării maşinii în aşteptarea verdictului

Dacă ai nevoie să foloseşti asigurarea pentru un accident, însă aceasta expiră pe durata evaluarii situaţiei, necesitatea unei poliţe noi se va face cu un NCB mai mic. Preţul poate fi temporar sau permanent, în funcţie de rezultatul situaţiei curente.

Cu alte cuvinte, ideal ar fi să verifici situaţia accidentului şi situaţia bonusului înainte de a cumpăra o poliţă nouă. Câteodată, poate fi mai practic să cauţi în alte părţi. Dacă situaţia este în favoarea ta, vei primi un discount sau chiar banii inapoi, iar bonusul va fi reîntregit.


Cum pot preveni pierderea NCB?

Poţi plăti pentru protecţia NCB. Aşadar, dacă ai un accident, NCB rămâne intact. Dacă ai un alt accident într-o anumită perioadă de timp, este foarte probabil ca protecţia să devină nulă. Este foarte important de reţinut că un NCB protejat nu poate preveni creşterea asigurării în anul viitor. Poate te întrebi dacă este rentabil să cumperi protecţie. În majoritatea cazurilor, este destul de rentabil. Chiar dacă asigurarea creşte dintr-un motiv sau altul, NCB rămâne un avantaj enorm.


Cele mai comune fraude cu NCB (No Claims Bonus)

La o simplă căutare pe Internet, vei găsi zeci sau chiar sute de vânzători de NCB. Au fost astfel de anunţuri şi pe siteul comunităţii de români din Regatul Unit. După cum scrie şi mai sus, acest bonus nu poate fi vândut, împărţit, refolosit sau împrumutat. Aşadar, decât să cumperi NCB, mai bine arunci banii direct pe fereastră. La o primă vedere, poate părea credibil, mai ales că cel mai probabil vei primi şi un certificat. Însă firmele de asigurări ştiu despre acest tip de fraudă, astfel că fiecare tentativă de vânzare este de obicei raportată la mai multe entităţi, pe lângă poliţie:

    Insurance Fraud Bureua (IFB)
    Motor Insurer's Bureau
    Crimestoppers
    Insurance Fraud Investigator Group
    National Fraud Intelligence Bureau

O astfel de afacere te poate duce la un interogatoriu, iar banii oferiţi nu vor fi recuperaţi niciodată. Dacă doreşti să raportezi un astfel de anunţ, sună la Insurance Fraud Bureau (0800 422  HYPERLINK "https://www.insurancefraudbureau.org/report" https://www.insurancefraudbureau.or)