fbpx

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz: Este nevoie de stabilitate de ambele părţi.

Preşedintele Parlamentului European Martin Schulz a declarat că în momentul de faţă este nevoie de stabilitate, atât în interiorul cât şi în afara U.E., şi trebuie limitate efectele negative produse de Brexit.

 


La scurt timp după ce rezultatele oficiale au fost făcute publice, iar premierul britanic David Cameron a anunţat că se va retrage, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a anunţat că cel mai important lucru în momentul de faţă este stabilitatea de ambele părţi, adică atât în interiorul cât şi în afara U.E.

"Este nevoie de stabilitate şi sper ca întâlnirile preşedinţilor să constituie această stabilitate, având în vedere ce se întâmplă acum cu lira sterlină şi pe pieţele internaţionale" a declarat vineri dimineaţa Martin Schulz.

Acesta a mai precizat că trebuie respectată decizia britanicilor dar că anunţul a fost primit cu întristare.



"Din punct de vedere juridic, trebuie să stabilim exact paşii care trebuie urmaţi. Am luat notă de anunţul lui David Cameron de a se retrage din luna octombrie", a mai spus Schulz.

Premierul britanic David Cameron a anunţat că va demisiona, în următoarele trei luni, în urma rezultatului referendumului privind apartenenţa la Uniunea Europeană. Într-un discurs suţinut în faţa reşedinţei oficiale a premierului Marii Britanii, David Cameron, însoţit de soţia sa, Samantha, a declarat că voinţa poporului britanic trebuie să fie respectată, iar ţara necesită o nouă conducere, hotărâtă şi puternică, care să se ocupe de negocierea relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate