fbpx

Acordul comercial UE-Canada (CETA) a fost aprobat de Parlamentul European/ Românii vor călători fără vize în Canada din decembrie 2017



Parlamentul European a ratificat miercuri Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA) Uniunea Europeană - Canada, cu 408 de voturi pentru, 33 de abţineri şi 254 de voturi împotrivă, scrie presa internaţională. Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu 1 decembrie 2017.



Deşi PE a votat în favoarea CETA, acordul va intra în vigoare doar provizoriu, cel mai probabil în martie sau aprilie, prin eliminarea tarifelor impuse produselor de import. Acordul are nevoie de aprobarea parlamentelor din cele 28 de state membre ale UE şi din regiunile autonome ale Belgiei.

Înţelegerile dintre UE şi Canada au fost finalizate în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate, dar acordul a fost semnat abia în octombrie 2016, în urma opoziţiei manifestate de regiunea Valonia din Belgia.

Olanda ar putea bloca aprobarea tratatului comercial în cazul în care cere convocarea unui referendum consultativ la nivel naţional, notează The Associated Press.


Poliţia a anunţat că aproximativ 700 de persoane au participat la un protest faţă de CETA organizat în apropierea clădirii Parlamentului European de la Starsbourg. Aceştia sunt de părere că tratatul va eroda standardele de mediu, în domeniul muncii şi proiecţiei consumatorilor.

"Multinaţionalele vor putea să atace guvernele în cadrul unui sistem de justiţie privatizată", a declarat europarlamentar Marine Le Pen, care şi-a anunţat opoziţia faţă de CETA.

Europarlamentarii de extremă stângă şi cei de extremă dreaptă, verzi, cât şi unii socialişti au votat împotriva acordului comercial.

CETA şi TPP au atras numeroase critici din partea sindicatelor şi a grupurilor protestatare care susţin că aceste acorduri vor da mai multă putere multinaţionalelor.



Aprobarea Tratatului CETA de către PE, un nou pas spre eliminarea vizelor în Canada pentru români

Aprobarea Acordului CETA de către Parlamentul European reprezintă un nou pas spre eliminarea vizelor de călătorie în Canada pentru cetăţenii români.

Parlamentul European a aprobat miercuri Acordul Economic şi Comercial Complet (CETA) între Uniunea Europeană şi Canada.

Pentru a intra în vigoare, Acordul de parteneriat UE-Canada va trebui aprobat de zeci de camere parlamentare regionale, naţionale şi federale.

În contextul semnării Tratatului CETA, România a negociat un acord bilateral cu Canada care va permite eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii români.

Canada intenţionează să elimine regimul de vize pentru cetăţenii români şi bulgari începând cu 1 decembrie 2017, declara în noiembrie 2016 ministrul canadian al Imigraţiei, John McCallum.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate