fbpx

Simona Halep devine numărul 1 Mondial în tenisul feminin şi se califică în finala turneului din Beijing/ Prima reacţie de bucurie a româncei: Este uimitor!

 

Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Beijing după 6-2, 6-4 cu Jelena Ostapenko şi a urcat pe primul loc în clasamentul WTA.

 

Pe parcursul anului, Simona a mai avut câteva trei şanse de deveni numărul 1 mondial, dar de fiecare dată le-a irosit. O primă ocazie a avut-o chiar în finala de Grand Slam de la Roland Garros, pe care a disputat-o tot împotriva Jelenei Ostapenko.

Simona Halep este numărul 1 mondial! Până la urmă a venit şi ziua mult aşteptată, această zi de 7 octombrie 2017, care va rămâne în istoria sportului românesc. Jelena Ostepanko s-a opus româncei să urce pe locul 1 la Roland Garros, tot după un meci cu letona, Simona devine lider mondial, scrie Prosport.

 

Simona Halep: Este uimitor că sunt numărul 1 mondial

"Este uimitor că sunt numărul 1 mondial. Mulţumesc pentru sprijinul din această săptămână, mulţumesc China. Am avut meciuri incredibile, am reuşit s-o înving pe Maria Sharapova. Vreau să mulţumesc familiei, staff-ului meu. E ziua mea specială. E foarte multă emoţie în acest moment, mulţumesc Andrei (n.red. Andrei Pavel). Vă aştept şi mâine, turneul nu este încheiat încă", a declarat Simona Halep la finalul partidei cu Ostapenko.

Simona Halep a început în forţă semifinala cu Jelena Ostapenko şi după un break la zero şi-a câştigat şi propriul serviciu. Ostapenko a spart gheaţa cu un serviciu neobişnuit de bun, dar Halep a făcut imediat 3-1. Sportiva din România a avut emoţii la 3-2, în cel mai lung game al primului set, când Ostapenko a avut şansa unui break. Halep a anulat-o şi nu a mai pierdut niciun game până la finalul setului. După 38 de minute, Halep s-a impus cu 6-2.

 

În setul secund, cele două jucătoare au mers cap la cap până în game-ul cinci, când Halep a reuşit break-ul. S-a făcut însă 4-3 pentru sportiva din Letonia, după ce Halep a cedat foarte uşor două game-uri consecutive. Simona şi-a câştigat imediat serviciul şi la 4-4 a reuşit să se impună şi pe serviciul adversarei. Ultimul game nu a avut istoric, Simona Halep impunându-se cu 40-0, şi după o oră şi 15 minute de joc a câştigat 6-2,6-4 meciul cu Jelena Ostapenko, iar de luni va fi pe primul loc în clasamentul mondial feminin.

După victoria din meciul cu Jelena Ostapenko, Simona Halep va deveni al 25-lea lider mondial în clasamentul WTA. Steffi Graf este lider all-time la acest capitol, cu 377 de săptămâni petrecute în fotoliul de lider.

Pentru calificarea în finala turneului de la Beijing Simona Halep va primi un cec în valoare de 636.300 dolari şi 650 de puncte WTA. 

NEW NUMBER ONE. ❤❤❤ @Simona_Halep d. Jelena Ostapenko 6-2, 6-4 to reach @ChinaOpen final. She is the 25th WTA #1 pic.twitter.com/DAslW23pUX

 

— HalepBand (@HalepBand) October 7, 2017

 

CUM A DECURS SEMIFINALA HALEP - OSTAPENKO

11:08 DA, Simona! Românca face break şi va servi pentru meci şi locul 1 mondial!

11:02 Simona pune ”frână” elanului luat de adversară: 4-4. Halep a ajuns la 5 aşi. Cine are nervii mai tari pe acest final de set doi?

10:56 Ostapenko nu are nimic de pierdut şi face imediat re-break, profitând puţin şi de primele momente de pasivitate ale Simonei, 3-3. Letona îşi face apoi şi serviciul şi trece din nou la conducere în setul doi, 3-4. Cursul jocului s-a schimbat brusc!

10:51 Simona face break: 3-2! Românca i-a trimis adversarei câteva mingi pe care nu le-a putut ataca şi face un pas uriaş către victorie. Totul depinde acum ce face Simona la serviciu, armă care i-a mers foarte bine şi azi. Până acum i-a oferit adversarei doar o şansă de break.

10:41 Simona a făcut un joc solid până acum, iar acest lucru se observă şi după statistică. În primul set a comis numai 3 greşeli neforţate, faţă de 20 ale adversarei.

 

 

10:34 Set, Simona Halep! Românca încheie primul act în stil de mare campioană, aşa cum a început şi semifinala, cu un game la zero, de această dată pe propriul serviciu: 6-2. Setul a durat 38 de minute, iar în unele momente bătălia a fost totală.

10:30 Simona, pas uriaş făcut pentru câştigarea primului set, după ce a realizat al doilea break: 5-2. Game-ul şapte a fost unul maraton, de peste 10 minute, şi a avut de toate, două duble greşeli ale letonei, lovituri sectaculoase, schimburi de un nivel foarte ridicat. Cel mai frumos punct a fost realizat de Simona, care a lovit năpucitor în lung de linie cu forehand-ul. Halep a fructificat a patra şansă de break în game.

10:19 Meciul se complică puţin. Ostapenko evoluează fără complexe şi riscă aproape la orice lovitură. Letona şi-a creat şi prima şansă de break, dar Simona a anulat-o, iar în cele din urmă s-a impus în cel mai lung game al partidei de până acum. 4-2

10:10 Nivelul de joc creşte de la un minut la altul. Simona face 3-1, după ce a câştigat şi un rally de 22 de mingi.

10:05 Ostapenko sparge gheaţa cu un serviciu neobişnuit de bun, dar arma numărul 1 este faptul că atacă foarte repede minge la retur şi încearcă să scurteze schimburile de mingi.

10:01 Simona începe foarte bine şi la serviciu. Numărul 2 mondial încheie game-ul secund cu doi aşi şi se desprinde încă după primele minute de joc. 2-0

#ChinaOpen

External sponsored links

Anunturi promovate