fbpx

Un sistem solar din galaxia noastră include şapte planete potenţial locuibile

 

Un sistem solar din galaxia noastră, Trappist-1, include şapte planete telurice care par a conţine apă şi sunt potenţial locuibile, se arată într-un studiu publicat luni, citat de AFP.

 

Descoperirea sistemului solar format din cele şapte planete, care orbitează o stea roşie pitică, "ultrarece", situat la aproximativ 39 de ani lumină de Terra, a fost anunţată în urmă cu un an.

Deşi nu se cunosc multe informaţii despre suprafeţele şi atmosferele planetelor, noile măsurători nu exclud posibilitatea ca acestea să găzduiască chiar şi forme de viaţă rudimentare, spun autorii noului studiu, publicat în Nature Astronomy şi în Astronomy and Astrophysics.

"Până acum, nu avem niciun indiciu care să ne arate că nu sunt locuibile", a spus astronomul Amaury Triaud, de la Universitatea din Birmingham, coautor al studiului.

Toate cele şapte planete sunt majoritar telurice, conţinând până la 5% apă, despre care cercetătorii cred că ar fi sub formă gazoasă sau îngheţată ori captată în roci.

Pe Pământ, oceanele formează aproximativ 0,02% din masa planetei. 

În ceea ce priveşte probabilitatea ca aceste planete să găzduiască forme de viaţă organică, Triaud a declarat: "Nu putem confirma în acest stadiu, pentru că sunt foarte diferite de singura planetă despre care ştim că găzduieşte viaţă - Pământul". "Dar au caracteristici care se potrivesc şi sunt, până în acest moment, cel mai bun loc din afara sistemului nostru solar pentru a căuta viaţă", a mai spus Triaud.

Prezenţa apei în formă lichidă este considerată de specialişti esenţială pentru existenţa unor forme de viaţă.

Pentru a afla mai multe informaţii despre acest sistem solar, cercetătorii au folosit telescopul spaţial Hubble, studiind atmosferele planetelor în timp ce acestea treceau prin faţa stelei lor.

Toate cele şapte planete sunt considerate potenţial locuibile, dar şansele cele mai mari de a găsi apă în stare lichidă sunt în zona temperată "Goldilocks", unde se află a treia şi a patra planetă de la steaua lor.

Comparativ cu sistemul nostru solar, Trappist-1 este mult mai mic. Cu orbite care variază de la 1,5 la 12 zile, planetele Trappist-1 ar putea încăpea pe distanţa dintre Soarele nostru şi prima planetă din sistem, Mercur.

Masa stelei Trappist-1 înseamnă mai puţin de 10% din cea a Soarelui nostru, acest astru fiind şi mult mai rece, ceea ce explică motivul pentru care cele şapte planete pot orbita atât de aproape de el.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate