Inapoi la  Editia lunii Noiembrie

Regele Mihai a fost sărbătorit la Londra, la 75 de ani de la primirea Ordinului Regal Victorianimg7

 

Regele Mihai a fost sărbătorit miercuri, 7 noiembrie 2012, la Londra, în cadrul unei vizite pe care a făcut-o în Marea Britanie şi Irlanda de Nord. Regele a fost însoţit de Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, de Principesa Elena şi fiica sa, Elisabeta Karina.
Miercuri seară, Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu, Principesa Elena şi Elisabeta Karina au luat parte la un dineu oficial oferit de ghildele tradiţionale ale Londrei, la Wax Chandlers Hall, unul dintre monumentele istorice ale capitalei britanice.


Principesa Margareta şi Principele Radu au luat parte la Gala Anuală a Crucii Roşii Internaţionale, eveniment care se află anul acesta sub înaltul lor patronaj. Miercuri, Regele Mihai I a avut o întâlnire cu primarul Londrei, Boris Johnson.
Joi, de ziua Sfinţilor Mihail şi Gavriil, Familia Regală a României a participat la o slujbă religioasă în capela regală Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian. Ceremonia a avut loc în onoarea Regelui Mihai şi a fost condusă de reverendul prof. Galloway, capelanul reginei Elizabeth a II-a şi capelanul Ordinului Regal Victorian .


Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 75 de ani de când Regele Mihai a primit Ordinul Regal Victorian în grad de Mare Cruce. Cu această ocazie, Regele Mihai devine primul suveran străin al cărui blazon este aşezat în capela ordinului.
Ceremonia a fost urmată de un dineu oficial, la care au participat, alături de Familia Regală a României, ducele şi ducesa de Gloucester, ca reprezentanţi ai reginei Elizabeth, dar şi membri ai Guvernului britanic, oficiali ai Londrei, membri ai corpului diplomatic, personalităţi din mediul de afaceri şi ale societăţii civile din Marea Britanie

 

Copyright © 2012 Romani in UK media group

Romani in UK