fbpx

Infractorii vor rămâne, în vreme ce muncitorii vor fi expulzaţi din Marea Britanie, sunt previziunile post-Brexit ale unui expert britanic




Guvernul britanic va garanta în mod inevitabil cetăţenia ”violatorilor şi infractorilor” din statele membre ale UE, în timp ce-i va expulza pe cei ”muncitori şi cinstiţi”, în urma ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, a declarat un expert, citat de presa internaţională.



Declaraţiile au fost făcute de Jonathan Portes, fost economist-şef în cabinetul fostului premier britanic Gordon Brown. Portes este în prezent cercetător la Institutul Naţional de Cercetare Economică şi Socială din Londra.

Potrivit acestuia, Marea Britanie întâmpină provocări birocratice şi politice în timp ce încearcă să rezolve problema milioanelor de cetăţeni ai UE care trăiesc şi muncesc pe teritoriul statului britanic.

Comentariile sale au avut loc la o zi după ce Parlamentul Britanic a întreprins o dezbatere în privinţa Brexitului.

“Nu alegem cine vine aici (în Marea Britanie, not. red.). Stabilim regulile şi apoi oamenii decid dacă aleg sau nu să vină aici. A devenit deja din ce în ce mai dificil să recrutăm muncitori calificaţi ai statelor membre ale UE, iar acest lucru va continua. Martin Roth, directorul Muzeului Victoria şi Albert, a decis deja că se va întoarce în Germania, pentru că nu-i place ce se întâmplă aici. Există o mulţime de alte asemenea dovezi anecdotice, nu numai din sectorul universitar, dar şi din sectoarele celor înalt calificaţi, care demonstrează că devine din ce în ce mai dificilă recrutarea în câmpul muncii din Marea Britanie a cetăţenilor din state membre ale UE“, a afirmat Portes.



Portes a adăugat că în urma Brexitului, va exista o creştere a numărului de imigranţi ilegali în Marea Britanie, a birocraţiei şi a sarcinilor administrative în mediul de afaceri.

Theresa May a subliniat că blocarea circulaţiei cetăţenilor UE în Marea Britanie şi refuzul juridicţiei Curţii de Justiţie a UE sunt elemente care nu pot fi negociate. Liderii europeni au atras atenţia Marii Britanii că libertatea de circulaţie a cetăţenilor UE şi contribuţiile la bugetul comunitar reprezintă elemente esenţiale pentru ca Marea Britanie să aibă acces la piaţa unică.

 

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate