fbpx

Marea Britanie interzice parolele "admin" și "12345"! De ce a fost luată această decizie

parolă

Tehnologia care vine cu parole slabe, cum ar fi "admin" sau "12345", va fi interzisă în Marea Britanie, în conformitate cu noile legi care prevăd că toate dispozitivele inteligente trebuie să îndeplinească standarde minime de securitate.

Măsurile de protecţie a consumatorilor împotriva hacking-ului şi a atacurilor cibernetice au intrat în vigoare luni, 29 aprilie, a anunţat Departamentul pentru Ştiinţă, Inovare şi Tehnologie.

Asta înseamnă că producătorii de telefoane, televizoare şi sonerii inteligente, printre altele, sunt acum obligaţi din punct de vedere legal să protejeze dispozitivele conectate la internet împotriva accesului infractorilor cibernetici, iar utilizatorii sunt invitaţi să schimbe orice parolă obişnuită.

Autorităţile britanice speră că noile măsuri vor ajuta clienţii să aibă încredere în cumpărarea şi utilizarea produselor, într-o perioadă în care consumatorii şi întreprinderile sunt atacate de hackeri într-un ritm tot mai alert.

"Pe măsură ce viaţa de zi cu zi devine din ce în ce mai dependentă de dispozitivele conectate, ameninţările generate de internet se multiplică şi devin şi mai mari. Începând de astăzi, consumatorii vor fi mai liniştiţi că dispozitivele lor inteligente sunt protejate de infractorii cibernetici, deoarece introducem legi în premieră mondială care vor garanta că viaţa privată, datele şi finanţele lor personale sunt în siguranţă", a declarat ministrul britanic al Știinţei şi Tehnologiei, Jonathan Berry.

"Ne-am angajat să facem din Regatul Unit cel mai sigur loc din lume în care să fii online, iar aceste noi reglementări marchează un salt semnificativ către o lume digitală mai sigură", a mai spus acesta.

External sponsored links

Anunturi promovate