Împrumutul cu ipotecă în Marea Britanie
Un împrumut cu ipotecă (mortgage) este un angajament serios care îţi poate influenţa întreaga viaţă. Aşadar, este foarte important să nu te grabeşti şi să îţi faci toate temele înainte de a depune o aplicaţie.
O ipotecă este un împrumut pentru o proprietate, o casă sau un apartament. Împrumutul este garantat prin proprietatea respectivă. Cu alte cuvinte, dacă nu te poţi ţine de plăţile lunare, rişti ca banca să îţi ia proprietatea şi să o vandă pentru a îşi recupera banii. Majoritatea împrumuturilor se extind pe 25 de ani, dar nu este o regulă generală.
Obţinerea unei ipoteci
Poţi lua o ipotecă de la o bancă, o societate de construcţii sau un creditor specializat. Înainte de a îţi accepta aplicaţia, orice instituţie te va verifica în cele mai mici detalii pentru a se asigura că îţi poţi permite să plăteşti suma de bani împrumutată.
Aproape fiecare ipotecă cere un avans – deposit. Procentajul LTV (Loan To Value) este calculat în funcţie de avans şi de diferenţa cerută. De exemplu, dacă dai un avans de £10.000 pentru o proprietate de £100.000, valoarea LTV va fi de 90%. Cu cât este mai mică valoarea, cu atât sunt mai mari avansul şi sansele de a obţine împrumutul.
Plata unei ipoteci
O ipotecă are două părţi:
1. Capitalul, adică banii pe care îi împrumuţi
2. Dobânda (interest), adică preţul pe care îl plăteşti pentru că ţi s-au oferit bani
Va trebui să decizi cum plăteşti ipoteca. Poţi începe cu capitalul, cu dobânda sau cu mici procentaje din fiecare. Există şi câteva tipuri de dobânzi – fixe, variabile sau mixte. Dobânzile fixe nu se schimbă pe durata împrumutului. Cele variabile pot creşte sau scădea, în funcţie de piaţă. Cele mixte sunt fixe pentru o perioadă limitată de timp, apoi devin variabile. Din multe puncte de vedere, dobânzile variabile şi mixte reprezintă un joc de noroc.
Află cât îţi poti permite
Asigură-te că îţi permiţi o ipotecă înainte să semnezi. Dacă nu reuşeşti, eşecul se va reflecta asupra posibilităţii de împrumut în viitor. În cel mai rău caz, îţi vei pierde şi casa. Pentru a preveni astfel de probleme, condiţiile pentru o ipotecă s-au înăsprit de la 26 aprilie 2014. Creditorii cer dovezi de venit, cheltuieli, costuri personale sau facturi pentru a decide câţi bani îţi poţi permite să iei. Vei fi intrebat şi despre planurile de viitor, ca de exemplu pensionarea sau întemeierea unei familii.
Fiecare bancă are propriul calculator pentru a îţi face o idee despre câţi bani poţi împrumuta.
Ca şi în România, o ipotecă reprezintă o decizie grea care necesită maximă seriozitate. Băncile au oferte variate care diferă de la o instituţie la alta, deci nu te grabi şi asigură-te că ai toate detaliile la îndemană. Această decizie trebuie luată doar după ce analizezi fiecare aspect.