Cornel Miron, stabilit în Marea Britanie, a răspuns apelului evz.ro de a trimite articole despre românii din străinătate. Materialul său surprinde realitatea unui cetăţean român emigrat în Londra, eforturile depuse pentru a ocupa un loc de muncă şi situaţiile dificile cu care s-a confruntat pentru a avea banii care să-i asigure existenţa. Mă încumet totuşi să sper că nu-i dracu’ chiar aşa de negru. Rămas fără slujbă, după ce compania la care lucrasem a început să-şi trimită muncitorii acasă, încerc să mă adun, să văd ce a mai rămas din mine. Mai nimic, dacă mă uit şi la contul bancar, sinistru de gol. Sunt consecinţele crizei mondiale. Liniştea şi tihna de până acum s-au risipit.
Ţeapă londoneză în stil pur românesc
M-am întâlnit cu Viorel, cel care avea să îmi găsească un loc de muncă, pe peronul staţiei de metrou Willesden Green, în nordul Londrei. Numărul lui de telefon l-am cules dintr-un ziar românesc, acolo unde reclama lui suna ispititor pentru un jobless ca mine. „Frăţie, vii să ne vedem, să-ţi spun ce pretenţii am şi după aia, poate găsim şi ceva de muncă şi pentru tine”, mi-a spus Viorel la telefon. Mi-a mărturisit că e din Timişoara şi că de ani buni, asta face, dă de muncă la români. M-am decis să merg pe mâna lui.
„Acte ai? Ştii şi tu că nu-ţi mai dă nimeni de muncă fără ele. Uite aici e un internet cafe, mergem şi facem copii după ele şi iau eu un rând, că-mi trebuie pentru angajarea ta. Altfel nu discutăm”, m-a avertizat Viorel.
Ştiind despre nişte amici înşelaţi l-am întrebat la ce anume îi trebuie actele mele. „Băi, tu vrei de muncă sau nu?”, s-a răstit Viorel la mine. Aşa că am cedat. Spiritul de conservare e mai puternic şi trebuie să recunosc, mai mult ca oricând, de data aceea, conştiinţa chiar trecea prin stomac.
Aveam nevoie de bani ca de aer. Chiria nu era plătită şi acasă nu mai trimisesem un ban. „Ok, ia actele, dar vreau să fiu sigur că de mâine merg la muncă”, l-am anunţat pe Viorel. „Păi asta te costă 50 de lire înainte, plus că banii pe primele două săptămâni o să meargă la cel care te angajează”, m-a atenţionat el.
Am simţit că îmi fuge pământul de sub picioare, că nu mai aveam aer şi că sunt pe cale să pierd şi bruma de bani ce o mai aveam în buzunare. Mi-a fost greu să realizez ce se-ntâmplă, dar vocea lui Viorel m-a trezit la realitate. „Hai frăţie, ce faci? Mă mai ţii mult? Dă banul dacă vrei jobul”. M-am despărţit de cele 50 de lire, gândindu-mă că exact atât costa şi trenuleţul pe care ar fi trebuit să-l aducă Moş Crăciun, celui mic de acasă. Şi eu acum îi aruncam unui străin. Mi-a fost silă de mine.
A doua zi m-am prezentat pe un şantier, în Highbury Islington, un cartier situat în nordul Londrei. A trebuit să-l caut pe Adrian, cel care era responsabil acolo. „Tu trebuie să fii acela trimis de Viorel. Ţi-a spus de condiţii? Dacă eşti de acord stai, dacă nu, eşti liber să pleci, că n-am timp de pierdut”, m-a atenţionat el din scurt. „Stau, cum să nu. Sunt disperat, am nevoie de bani”, i-am răspuns.
>continuarea Evenimentul zilei
Dupa o indelunga perioada de timp, placuta si productiva, petrecuta in birourile din Regent Street , Fundatia Ratiu / Centrul Cultural Romanesc au decis sa se mute usor spre nord - vest. Noile birouri se afla in vecinatatea celebrei Wallace Collection din Manchester Square , de asemenea la cateva minute de Oxford street , statia de metrou Oxford street ,magazinul Selfridges, Wigmore Hall si statia Marble Arch, langa Hyde Park.
Incepand de astazi, toate convorbirile telefonice, SMS-urile si e-mail-urile vor fi inregistrate si stocate timp de 6 luni de operatorii de telefonie fixa si mobila, potrivit Legii 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice, intrata in vigoare. 
