fbpx

Masuri pentru combaterea efectelor scumpirilor

TariceanuGuvernul a adoptat în şedinţa de miercuri un set de măsuri menite să combată efectele scumpirilor din ultima vreme.
Premierul Tăriceanu a anunţat că alocaţiile de încălzire pentru anumite categorii de defavorizate au fost majorate.

“Astăzi (miercuri nr), în şedinţa de Guvern, a fost aprobată o notă prezentată de Ministerele Muncii şi Finanţelor, care au primit sarcina să majoreze cu 12,5 la sută ajutoarele de încălzire pentru familiile şi persoanele cu venituri reduse, asfel încât efectele majorării preţurilor la gaze să fie compensate integral”, spune Călin Popescu Tăriceanu.
Premierul a mai spus că Guvernul nu va aproba solicitarea sindicatelor de majorare a salariului minim pe economie.
După majorarea cu 12,5%, valoarea ajutorului de încălzire ajunge la 262 de lei.
Se acordă, la fel ca şi până acum, în funcţie de venitul mediu pe membru de familie, adică sub 600 de lei.
În afara ajutoarelor pentru categoriile defavorizate, premierul a precizat că Guvernul nu poate interveni pentru a tempera efectele scumpirilor.
Salariul minim nu creşte

Salariul minim nu se va majora, a precizat premierul şi a explicat de ce.

“Am convenit împreună să facem o creştere a slariului minim la 500 de lei, şi de la 1 iulie la 540 de lei în anumite condiţii, legate de realizarea parametrilor de creştere economică – cu alte cuvinte creşterea PIB, de creştere a productivităţii muncii şi de menţinere a inflaţiei în limitele stabilite de Banca Naţională”, mai spune Călin Popescu Tăriceanu.

Marţi, preşedintele Băsescu a discutat cu reprezentanţii partidelor parlamentare despre măsurile care ar putea fi luate pentru atenuarea efectelor scumpirilor la combustibili şi alimente.

Între propuneri s-a numărat şi majorarea salariului minim.

Sindicatele, la rândul lor, au protestat miercuri la Bucureşti, cerând Guvernului să aprobe această majorare.

Premierul a mai spus că urmază să fie pregătite şi alte măsuri pentru sprijinirea pensionarilor şi altor categorii de persoane cu venituri mici.

 

BBC Romania 

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:

Anunturi promovate