fbpx

„Ciompi” inmormantat duminica in Slatinioara

 Sicriul cu trupul tânărului Gabriel Bogdan Pădureţ, în vârstă de 29 de ani, alias „Ciompi” sau „Tony”, a ajuns, joi dimineaţă,  în casa bunicilor din Slătioara.

Gabriel Bogdan a fost adus din Marea Britanie, după 20 de zile de la tragicul eveniment care l-a despărţit pentru totdeauna de cei dragi, familie, prieteni, cunoscuţi, oameni simpli care au doar cuvinte de laudă la adresa lui.

Două nopţi de priveghere la căpătâiul tânărului „Ciompi”, după cum îi spuneau prietenii, şi, apoi, urmează, duminică, 19 decembrie, ultima călătorie pe acest pământ, pe uliţele satului în care şi-a petrecut anii copilăriei şi în care a fost iubit şi cunoscut.


Familia tânărului a cerut discreţie, pentru a putea să-şi plângă în linişte copilul. Nimic nu le poate mângâia suferinţa, nici măcar vorbele frumoase care se spun la fiecare pas despre Bogdan.

Ultimul drum

„Ciompi” a fot adus în România cu un avion, până la Bucureşti. De aici, trupul său a fost preluat de o maşină, care l-a deplasat la Slătioara, în satul bunicilor săi.
La înmormântare vor fi prezenţi şi aproximativ 20 de prieteni din Londra, cărora li se vor adăuga amicii şi cunoştinţele din ţară.

 Prietenii din Londra l-au comemorat la biserica romaneasca din Holborn

Duminică trecuta(12 decembrie), la Biserica Românească din Holborn, situată în centrul Londrei , „Ciompi” a fost comemorat în cadrul unei slujbe la care au participat peste 100 de apropiaţi, prieteni din copilărie, colegi de muncă sau persoane care l-au cunoscut întâmplător.

Au fost momente triste şi emoţionante, iar cei care au vorbit şi l-au amintit pe „Tony” ca pe un om vesel, fericit şi mândru de ceea ce făcea. Slujba a fost oficiată pe preotul Silviu Pufulete, atât în română, cât şi în engleză.

Pentru sufletul lui „Ciompi” s-a făcut şi pomană, cei prezenţi primind colaci. Un mic ajutor pentru familia suceveanului a fost strângerea de donaţii. Banii sunt necesari pentru repatrierea trupului neînsufleţit.


Sufletul lui „Ciompi”, neliniştit

 Pe tot parcursul slujbei religioase şi al cuvintelor rostite de prieteni şi apropiaţi, fotografia lui „Ciompi” a stat în faţa altarului. La un moment dat, tabloul a fost atins de unul dintre oameni, iar apoi altcineva a încercat să-l pună la loc, fără prea mare succes însă. În bătrâni se spune că este un semn că sufletul celui mort nu are linişte. „Ciompi” avea doar 29 de ani, iar dorinţa sa era să-şi ajute familia şi să-şi ridice o casă la Slătioara, la bunicii săi. Din păcate, visul său nu se va îndeplini, dar familia a ţinut cont de asta şi înmormântarea va avea loc în satul bunicilor.


Ucigaşii, încă în libertate

Până acum, la mai bine de două săptămâni de la execuţia în stil mafiot în urma căreia Bogdan Gabriel Pădureţ şi-a pierdut viaţa, poliţia britanică nu a oferit amănunte care să ducă la concluzia că ancheta este aproape de final. De altfel, în urmă cu zece zile, reprezentanţii Scotland Yard au cerut ajutorul tuturor celor care au văzut ori au auzit ceva în dimineaţa zilei de 27 noiembrie 2010 şi care ar putea ajuta la rezolvarea cazului. Între timp, presa londoneză a avansat şi un posibil motiv al crimei. Ziarul „The Dailly Mirror”, spune că „Ciompi” a fost executat într-o operaţiune profesionistă, după o ceartă cu un bodyguard al unui alt club.

„Poliţia crede că Pădureţ a fost împuşcat în North London, în cadrul unui <război al bodyguarzilor>. Pădureţ, în vârstă de 29 de ani, care era şeful serviciului de securitate al clubului exclusivist Mayfair, în West End, la Londra, a fost implicat într-o ceartă cu bodyguardul unui alt club din capitala britanică. El abia fusese adus acasă în momentul când a fost împuşcat de patru ori în cap, în timp ce se afla în maşină, de o persoană care se afla pe o motocicletă”, scrie ediţia electronică a lui Dailly Mirror.

În schimb, Scotland Yard crede că execuţia este opera unor oameni care ştiau exact ce fac. "A fost o crimă premeditată şi executată cu sânge rece. Pădureţ era, fără îndoială, ţinta", a declarat inspectorul-şef Jacqueline Sebire.

Executat cu patru gloanţe

Potrivit datelor prezentate de Scotland Yard, „Ciompi” a fost ucis cu patru gloanţe. Acestea au fost trase, după câte se pare, dintr-un pistol de calibrul 3,8 mm. Crima s-a petrecut la ora 5.30 (7.30, ora României), când „Ciompi” a ajuns în faţa casei în care locuia. Suceveanul a fost condus acasă cu maşina de un prieten, iar poliţia crede că o motocicletă pe care se aflau două persoane a parcat la Tillingbourne Gardens cu câteva minute înaintea sosirii maşinii.

Când maşina s-a oprit, persoana de pe locul din spate al motocicletei a mers până la geamul maşinii din dreptul pasagerului, a scos un pistol şi l-a împuşcat pe Pădureţ de patru ori, apoi a alergat la motocicletă, care a plecat cu viteză.

 

Monitorul de SV / Romani.co.uk 

 

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:

Anunturi promovate