fbpx

Incendiu puternic la Arena O2 din Londra

 Circa 60 de pompieri s-au luptat ore in sir cu flacarile care au cuprins doua autobuze aflate in apropierea Arenei O2 din Greenwich, sud-estul Londrei.
Din fericire, incendiul nu s-a extins si la zona scaunelor pentru spectatori, informeaza AP.
12 autospeciale si 60 de pompieri au incercat sa tina focul sub control, in conditiile in care fumul gros devenise greu de suportat.

Nimeni nu a fost ranit, dar sase persoane au avut nevoie de interventia medicilor dupa ce au inhalat fum. Spectacolul care ar fi trebuit sa aiba loc marti seara e pus sub semnul intrebarii, chiar daca scena nu a fost afectata, incendiul izbuncnind in parcarea din apropiere.
Pompierii verifica daca structura cladirii a fost afectata, dar se pare ca nu exista indicii in acest sens.


Incendiul s-a produs inaintea concertului trupei Kings of Leon, insa autoritatile nu au putut confirma daca cele doua autobuze apartineau acestei formatii.

 

ziare.com

External sponsored links

Anunturi promovate