fbpx

Aplauze la scena deschisa pentru Oase pentru Prince

 Vineri, 21 mai 2010, a avut loc la Londra ultima reprezentatie a piesei �Oase pentru Prince� de Lia Bugnar, in regia lui Christian Hogas. Spectacolul s-a jucat in cadrul "Sezonului Romanesc" la Teatrul New Diorama, a avut o repetitie cu public  pe 29 aprilie 2010 si o reprezentatie pe 15 mai la Institutul Cultural Roman din Londra.

Piesa "Oase pentru Prince" (titlul original Oase pentru Otto), scrisa de reputata dramaturga, regizoare si actrita Lia Bugnar, exploreaza temerile si prejudecatile a doua femei care se intalnesc in circumstante limita: o prostituata incercata, care trebuie sa-si hraneasca familia cu orice pret, si o tanara cantareata de opera care are nevoie disperata de 500 de lire sa-si cumpere bilet de avion spre Noua Zeelenda, pentru a juca rolul principal in Traviata.

Piesa a fost jucata pentru prima data in 2003, iar in 2004 a castigat Premiul Fringe-Project la ESB Dublin Fringe Festival.

Dupa spusele jurnalistei Oltita Cintec, �Lia Bugnar are simtul dramaticului, al replicii, stie cum sa ne faca sa radem si sa plangem in acelasi timp. Textul ei musteste de real, e viu, impresioneaza. �

Proiectul a fost dezvoltat de catre Christian Hogas in cadrul rezidentei Attic Arts la Institutul Cultural Roman Londra, in perioada  martie - mai 2010. Christian Hogas a absolvit Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L.Caragiale", specializarea Artele Spectacolului. A lucrat ca actor si regizor cu diverse teatre din Bucuresti, Budapesta si Londra.

Spectacolul Oase pentru Prince ofera o perspectiva autentica piesei si datorita colaborarii dintre tinerele actrite Andreea Paduraru (RO) si Alice Fernbank (UK). Chimia evidenta intre cele doua actrite si talentul lor - o combinatie ce a dat nastere unei mici capodopere.

Actrita romanca Andreea Paduraru este stabilita in Londra si a absolvit in 2004 UNiversitatea de Arte din Bucuresti- sectia actorie  . A aparut in piese de teatru, seriale TV si filme. In prezent este studenta la masterat la Drama Center London. Andreea Paduraru a dezvaluit despre rolul sau si colaborarea cu Christian Hogas, precum si despre planurile sale de viitor,  in interviul acordat radio Ciocarlia.*

Alice Fernbank, interpreta cantaretei de opera, a transmis  impresii radio Ciocarlia despre colaborarea cu echipa romana.

"A fost fascinant sa lucrez cu un regizor roman si cu o actrita romanca, uneori vorbeau doar in romana, ceea ce era destul de ciudat pentru mine. Mi-a facut o deosebita placere sa lucrez cu ei, a fost foarte distractiv, iar Institutul Cultural Roman a sustinut acest proiect extraordinar. M-am bucurat de aceasta experienta.

Reporter: Ati mai lucrat cu artisti romani?

A.F.: Da, am lucrat cu Christian, am fost distribuiti impreuna in aceeasi piesa, deci este a doua oara cand colaboram.

R:Va exista si o a 3-a oara?

A.F.:Oh da, cu siguranta.

R: Bine ati venit in echipa romana, si felicitari!

A.F.:Multumesc foarte mult!"


Coloana Sonora a  piesei a fost compusa de minunata Monooka - alias Monica Lucia Madas , cunoscuta ascultatorilor radio Ciocarlia de la "Sarbatoarea martisorului" si "Workshop cu marionete". Monooka a absolvit Universitatea de Teatru si film din Bucuresti in 2003, clasa teatru de papusi, iar in 2005 a obtinut masteratul in filme de animatie la aceeasi universitate. Artist papusar, compozitor, interpreta de jazz, Monooka a compus si interpretat muzica pentru coloana sonora a piesei "Oase pentru Prince" si a dezvaluit Ciocarliei detalii despre colaborarea prezenta si viitoare cu Christian Hogas.

Coregrafia spectacolului a fost realizata de Omar Okai, ce a semnat coregrafia si a dansat in cateva musicaluri londoneze din West End, printre care "Five guys named Moe", "Sweet Charity", "King" si "My one and only". Pentru Radio Ciocarlia, Omar Okai a declarat:

"Ca si coreograf, de obicei lucrez la coreografia musicalurilor, de asemenea imi place sa lucrez la miscari, nu neaparat la dans, la aparitia actorilor pe scena, la felul cum exprima prin miscarile trupului mesaje. Colaborarea in cadrul "Romanian Season" la "Oase pentru prince", a fost interesanta. Alice este englezoaica, dar Andreea si Christian sunt romani, lucrul complicat a fost ca uneori trebuia sa descifrez ce anume doreste Christian, vorbeste engleza excelent dar engleza nu este limba natala, uneori vorbeau doar romaneste si era destul de greu sa inteleg ce doresc. A fost interesant sa lucrez cu ei, in special cand muzica a fost atat de frumoasa, Monooka este o compozitoare fantastica, cu o voce foarte frumoasa. Muzica in fundal imbunatateste starea de spirit a spectatorului. Alice si Andreea sunt absolut fantastice in "Oase pentru Prince", o placere sa lucrezi cu ele. NU a fost loc pentru ego.

Reporter: Veti mai lucra cu artisti romani?

Omar Okai: Da, mi-ar face placere. Christian si cu mine vom colabora in viitor pentru o piesa de teatru despre est-europeni.


O prezenta inedita a constituit-o cea a lui Prince, un catel-actor ce arata ca un Beagle dar care este de fapt o combinatie a raselor Jack Russell si King Charles. Prince a debutat in piesa "Oase pentru Prince", prezenta lui determinand modificarea titlului piesei, din "Oase pentru Otto" in "Oase pentru Prince".

O piesa de teatru interesanta, o interpretare excelenta, muzica frumoasa. O seara perfecta de teatru.

Aplauze la scena deschisa pentru:
 
Lia Bugnar, dramaturg.
 
Christian Hogas, regizor.
 
Andreea Paduraru si Alice Fernbank,  actrite.
 
Prince, catel-actor.
 
Monooka, muzica.
 
Omar Okai, coreograf.

Matt Hall, sunet.  

* Reportajul integral poate fi ascultat la radio Ciocarlia in cadrul rubricii "Jurnalul Londonez" de luni-vineri 24-28 mai 2010, la orele 12, 14, 16 si 18.

 

http://www.youtube.com/watch?v=69CbpM7H7V4

 

Delia Corol

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:

Anunturi promovate