fbpx

Semnificaţia zilelor din Săptămâna Patimilor: Joi

 În Joia Mare a avut loc Cina Cea de Taină, la care Iisus a instituit practic Euharistia (Împărtăşania), partea fundamentală a Liturghiei, prin gesturile şi cuvintele Sale. 

 

Astfel, Liturghia care se oficiază în această dimineaţă în bisericile ortodoxe reactualizează prin excelenţă momentul în care Iisus le-a dat ucenicilor să mănânce pâine şi să bea vin, zicând „Acesta este Trupul Meu”, respectiv „Acesta este Sângele Meu” şi le-a transmis: „Aceasta s-o faceţi întru pomenirea Mea”.
 
În vechime, în această zi se împărtăşeau toate persoanele din comunitatea Bisericii. În unele biserici şi mănăstiri, încă se mai păstrează ritualul spălării picioarelor, după modelul oferit de Iisus în momentul când a spălat picioarele ucenicilor Săi. Un alt element specific Joii Mari este Denia celor 12 Evanghelii.

 

La slujba respectivă, care va fi oficiată în această seară în biserici şi mănăstiri, sunt citite 12 pasaje evanghelice care prezintă prinderea, procesul şi Răstignirea lui Iisus. De asemenea, din altar va fi scoasă pentru închinare Crucea, care va fi aşezată în mijlocul bisericilor şi care va rămâne acolo până în Vinerea Mare.

 

 


 Sursa: timpul.md

 

External sponsored links

Anunturi promovate