fbpx

A 6-a ediţie a Reuniunii Anuale a Societăţii Medicale Române din Marea Britanie

La 18 mai 2013, Ambasada României la Londra a fost gazda celei de a 6-a ediţii a Reuniunii Anuale a Societăţii Medicale Române din Marea Britanie. Alături de membrii organizaţiei, ca în fiecare an, s-au aflat ambasadorul României la Londra, dr. Ion Jinga, şi directorul Institutului Cultural Român la Londra, Dorian Branea.

 

 

 

 

 

În deschiderea evenimentului, Ambasadorul României a adresat un cuvânt de bun venit participanţilor, punctând faptul că sunt una dintre elitele reprezentative nu doar în România, ci şi în Marea Britanie. “Sunteţi, fără niciun fel de ezitare, una dintre categoriile sociale pentru care am un mare respect, pentru munca pe care o depuneţi, pentru nivelul intelectual şi pentru faptul că, pe lângă activitatea profesională, încercaţi să fiţi aproape de România şi să reprezentaţi ceea ce are România mai bun.

 

 Cu atât mai mult în această perioadă, deloc simplă pentru românii din Marea Britanie, este foarte important să se ştie de unde veniţi şi ce reprezentaţi.”
În continuare, au susţinut prezentări referitoare la activitatea Societăţii pe parcursul ultimului an şi la obiectivele propuse pentru perioada viitoare, dr. Radu Burtan, preşedintele Societăţii, dr. Gabriela Badea şi dr. Gabriela Frunză, iar dr. Vlad Schlezak a vorbit despre proiectul  „Artă şi Medicină”.


În a doua parte a evenimentului, doamna Anda Anastasescu a susţinut un concert de pian, urmat de vernisajul expoziţiei de pictură ART&MED, lucrările expuse aparţinând unor medici români din Marea Britanie şi România.    
 

External sponsored links

Anunturi promovate