fbpx

Participarea Ambasadorului României la Ceremonia Anuală a Ordinului Jartierei


 

La 17 iunie 2013, Ambasadorul României la Londra, dr Ion Jinga, însoţit de doamna Daniela Jinga, a participat, în calitate de invitat, la Ceremonia Anuală a Ordinului Jartierei, desfăşurată la Castelul Windsor, în prezenţa MS Regina Elisabeta a II-a şi a membrilor Familiei Regale britanice.

Evenimentul a inclus primirea în rândul Ordinului a unui nou membru, generalul de aviaţie The Rt Hon Graham Eric, Baron Stirrup, fost şef al Statului Major General al armatei britanice. Prezenţa la acest ceremonial este una exclusivistă, din cadrul Corpului Diplomatic acreditat la Londra fiind invitaţi anul acesta, în afara Ambasadorului României, doar alţi trei ambasadori reprezentând Monarhii ale căror şefi de stat sunt membri ai Ordinului.


Ordinul Jartierei (The Most Noble Order of the Garter) este cel mai vechi Ordin cavaleresc, creat de Regele Edward al III-lea în 1384, grupând un număr de maxim 24 de cavaleri. Din secolul al 18-lea până în 1946, membrii erau propuşi de Guvern. În prezent, numirile, structura şi ceremonialul urmează modelul iniţial, noii membri fiind numiţi direct de Regină, pentru a recompensa activitatea desfăşurată în interes naţional sau în serviciul Majestăţii Sale.

Începând din 1987 femeile se bucură de statut egal cu bărbăţii în cadrul Ordinului. Prima femeie membră a Ordinului Jartierei a fost Lady Mary Soames, fiica cea mică a lui Sir Winston Churchill. În anul 2009, baronesa Mary Soames a fost invitata Ambasadorului Romaniei la un dejun desfăşurat în salonul de protocol al Ambasadei din 1 Bekgrave Square, unde în 1939 Sir Winston Churchill s-a întalnit cu ministrul român de externe Grigore Gafencu.

Sursa: Embassy of Romania, Press Office

External sponsored links
Vă recomandăm să citiţi şi:
< afis Eminescu Londra

Institutul Cultural Român din Londra propune un portret contemporan al marelui poet Eminescu, recompus pentru publicul britanic prin vers, film, muzică şi animaţii video realizate de artişti români şi internaţionali într-o colaborare  inedită.


Pe 20 iunie, actorul Ilie Gheorghe, de curând interpretul unui Faust memorabil în regia lui Silviu Purcărete, va recita Eminescu pe scena din Belgrave Square, alături de  intervenţii muzicale originale cu violonistul şi compozitorul Vlad Maistorovici, pianistul Antoine Francoise şi clarinetistul Harry Cameron-Penny, toti membri ai Mercury Quartet. Cristian Luchian, regizor și director artistic al Immersive Theatre, va completa spectacolul cu animaţii video în timp real, sincrone cu muzica şi versurile recitalului. 

Una dintre atracţiile serii va fi premiera primului film dedicat lui Eminescu, realizat în 1914 de Octav Minar, un pionier al cinematografului românesc. Recent descoperită în Arhiva Naţională de Film din Bucureşti, pelicula a fost produsă de legendara companie Pathé şi include imagini rare din Botoşaniul natal al poetului la început de secol XX, din Iaşi, de la Biblioteca Centrală, “Bolta Rece” sau localul “Trei Sarmale”, imagini cu bustul său în bronz din faţa Ateneului şi cu mormântul din Cimitirul Bellu - toate adevărate documente istorice, aduse în actualitate prin muzica experimentală a celor trei muzicieni, care vor ilustra live proiecţia filmului.

Un Eminescu pentru Londra: poezie performată, muzică, film şi animaţii video

Anunturi promovate