fbpx

Reţea care a obţinut din proxenetism peste 1,5 milioane de lire, trimisa in judecata

 Unsprezece persoane au fost trimise în judecată, miercuri, de procurorii DIICOT- Serviciul teritorial Târgu Jiu, sub acuzaţia de proxenetism, membrii grupării fiind acuzaţi că au obligat mai multe tinere să se prostitueze la Londra, obţinând de pe urma acestora peste 1,5 milioane de lire sterline.

Potrivit procurorilor DIICOT, liderul reţelei a fost Marius Constantin Doicaru, un tânăr din Gorj care şi-a mutat însă domiciliul în judeţul Olt pentru a i se pierde urma. Acesta a terminat o şcoală profesională în anul 2001, iar ulterior a plecat în Italia şi Grecia, unde s-a implicat în activităţi infracţionale, având inclusiv condamnări.

 

 

 

Conform rechizitoriului, din anul 2008 Doicaru s-a mutat la Londra, unde a început să îşi organizeze o reţea de proxenetism, el implicând în acest gen de activităţi membri ai familiei, inclusiv pe soţia sa, un frate al acesteia, dar şi pe soacra sa, precum şi prieteni din judeţul Gorj.

Anchetatorii au trimis în judecată 11 persoane, membri ai grupării, toate fiind reţinute în urma unor descinderi pe care procurorii DIICOT Târgu Jiu le-au coordonat în iulie anul trecut şi în luna martie a acestui an în mai multe zone din Gorj, dar şi la adrese din Londra.

Potrivit sursei citate, membrii reţelei au obţinut din proxenetism peste 1,5 milioane de lire sterline.

Procurorii au stabilit că membrii grupării încercau să evite pe cât era posibil transferul bancar al banilor obţinuţi ilegal, preferând să plătească persoane care să facă săptămânal naveta între Anglia şi România. Conform rechizitoriului, numai zborurile dintre Londra şi diferite aeroporturi din România au costat peste 25.000 de lire sterline.

"Numai din documentele obţinute de la serviciile de transfer se constată că Doicaru Constantin-Marius a intrat în posesia sumei de aproximativ 205.000 de lire sterline. Dănăiaţă Dumitru a trimis suma de aproximativ 120.000 lire sterline, Bălţătoiu Bogdan Ionuţ aproximativ. 78.000 de lire sterline, iar Diaconescu Dumitru Daniel aproximativ 34.000 de lire sterline. Inculpata Doicaru Irina-Mădălina a primit suma de aproximativ 12.000 de lire sterline, iar părinţii acesteia - aproximativ. 20.000 lire sterline. Inculpatul Gornoavă Grigore Alin a expediat în ţară, în interesul său, suma de aproximativ 15.000 de lire sterline şi mai multe autovehicule care au fost puse sub sechestru", se arată în rechizitoriul înaintat Tribunalului Gorj.

Banii erau folosiţi pentru achiziţionarea de proprietăţi în judeţul Gorj, dar şi a unor autoturisme de lux.

Potrivit anchetatorilor, Marius Constantin Doicaru a folosit o parte din bani pentru a deschide în localitatea Peşteana din judeţul Gorj, într-o zonă săracă, un bar pe care îl folosea pentru a racola o parte din fetele pe care, ulterior, le obliga să se prostitueze în Anglia.

Anchetatorii susţin că nu toate tinerele care au fost identificate pe parcursul cercetărilor au fost victime ale traficului de persoane, unele dintre ele plecând de bunăvoie în Anglia, cu ajutorul membrilor grupării, după ce "aflaseră că pot să facă bani mai uşor". Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DIICOT Târgu Jiu, printre tinerele care au mers în străinătate să se prostitueze fără să fie constrânse de către membrii grupării se află şi o absolventă a unei şcoli de Poliţie.

 

Sursa: www.mediafax.ro

External sponsored links

Anunturi promovate