fbpx

Dacia a vândut 10.000 de maşini în Marea Britanie

 Dacia a vândut pe piaţa din Marea Britanie 10.000 de maşini, în doar zece luni de la lansarea oficială, transmite site-ul autoexpress.co.uk. Dacia încă nu are un an de când vinde maşini pe piaţa britanică, dar deja producătorul auto român a livrat 10.000 de vehicule şi are comenzi pentru încă 1.500 de modele.


În timpul celor zece luni de vânzări, cel mai popular model a fost Duster, cu aproximativ 5.600 de modele, urmat de Sandero cu 5.400, din care 980 au fost model Stepway lansat în iunie pe piaţa din Marea Britanie.

 

 

 

Vânzările vor creşte şi mai mult după introducerea celui mai recent model Dacia, Logan MCV, cea mai ieftină maşină break de pe piaţa britanică, al cărei preţ este de 6.995 lire sterline.

Compania Dacia de la Mioveni /sudul României/ a fost preluată de Renault în anul 1999. Renault a lansat, până în prezent, şapte modele sub marca Dacia, respectiv Dacia Logan, Dacia Logan MCV, Dacia VAN, Dacia Logan Pick-Up, Dacia Sandero, Dacia Sandero Stepway şi Dacia Duster.

Sursa: www.capital.ro

External sponsored links

Anunturi promovate