fbpx

Idei utile pentru a te intrega mai usor la noul loc de munca in UK

 Odată ce reuşeşti să treci peste prima zi la noul loc de muncă, integrarea în colectiv devine cea mai importantă provocare. Este foarte important să începi cu dreptul pentru că prima impresie este cea mai seminificativă.

Ţine minte că nici un angajat nou nu este mai important decât spiritul unei echipe eficiente, chiar dacă ai un salariu pe măsura colegilor tăi. În schimb, este datoria ta să te adaptezi la un anumit stil de lucru, nu a colegilor tăi.

 

 

 

O trecere relativ uşoară...

În Marea Britanie, se lucrează la fel ca în România, cu mici diferenţe. În primul rând, nimic nu se face fără hârtii. Indiferent de poziţia pe care o vrei sau de responsabilităţile la lucru, acestea vor fi incluse. Orele suplimentare, turele de noapte sau turele de weekend vor fi plătite mai mult, dacă sunt necesare. Nu te aştepta să fii omul bun la toate, ci doar să îţi îndeplineşti „misiunea”. Bineînţeles, întotdeauna vor fi colegi care îţi pot cere o mână de ajutor. Nu ezita să te faci plăcut şi aminteşte-ţi că oricât de civilizaţii sunt britanicii, tot timpul pot exista probleme mai mult sau mai puţin evidente.


Fă-te remarcat într-un mod plăcut!


Este foarte important să aduni ceva informaţii despre noii tăi colegi. Informaţia este la putere, aşa că nu te simţi prost să intrebi diverse lucruri. Află de cât timp lucrează colegii tăi, ce poziţii au avut, unde au lucrat în trecut sau care sunt şefii de tură. Încearcă să fii subtil, fără să pară că îi supui la un interogatoriu. Ideea de bază este să adaptezi aceste intrebări la discuţia pe care o porţi. Totodată, este bine de ştiut că nu te obligă nimeni să îţi placi toti colegii, însă trebuie să încerci să laşi sentimentele personale la o parte pentru a crea relaţii de muncă eficiente.

Dacă echipa îl include şi pe şef, asigură-te că nu spui nimic ce poate fi regretat mai târziu. Deşi în România se pune mult accent pe părerea şefului şi mai puţin pe cea a colegilor, lucrurile se schimbă în Marea Britanie, unde spiritul de echipă este foarte important.


Cunoaste-ţi limitele!


Nimeni nu vrea să o dea în bară la început, însă este foarte usor să îţi faci viata grea dacă nu ştii ce greşeli să eviţi. A avea aşteptări prea mari este de obicei cea mai mare greşeală. Doar pentru că eşti în Marea Britanie, nu înseamnă că majoritatea condiţiilor de muncă sunt diferite faţă de România. Fii realist şi nu te avânta prea mult. Totodată, dacă şeful tău are aşteptări prea mari, discută-le înainte de a fi prea târziu.

Evită să faci prea multe, mai ales în plus. Dacă exagerezi, vei fi luat drept voluntarul pe care se pot baza toţi. Iar de aici si până la diverse abuzuri din nesimţire este un pas foarte mic. Fă ce trebuie să faci şi lasă-ţi o marjă de eroare, în caz că trebuie să schimbi ceva. Poate părea puţin ciudat la început, însă este exact invers faţă de majoritatea locurilor de muncă din România.


Reinventează-te!


Este important să devii angajatul ideal în viziunea ta, aşa că încearcă să eviţi obiceiurile de la vechiul loc de muncă. Foloseşte-te de acest rol pentru a uita de părţile urâte, dar şi pentru a îţi face o rutină nouă. Pur şi simplu trebuie să te reinventezi şi să produci o versiune mai bună a ta. Nu menţiona prea multe lucruri legate de fostul loc de muncă. Evită să propui variante mai bune de lucru făcând comparaţii. Mai devreme sau mai târziu, colegii tăi se vor întreba de ce ai plecat dacă tot era atât de bine.

Stilul de viaţă englezesc este mai relaxat decât cel românesc, aşa că nu ezita să fii prietenos, să zâmbeşti şi să te relaxezi în timp ce lucrezi. Atâta timp cât o faci din plăcere, se va vedea.


Bucură-te de noul loc de muncă!

În final, aminteşte-ţi că există cel puţin un motiv pentru care ai fost angajat. Cel mai probabil, angajatorului i-a plăcut de tine, dar şi de cum te-ai „vândut” pe parcursul interviului. Toţi angajaţii noi au nevoie de ceva timp pentru a se integra. Nimeni nu se aşteaptă să fii perfect din prima zi. În multe situaţii, poţi primi chiar un training.

External sponsored links

Anunturi promovate