fbpx

Misterul cazurilor rare de plămâni "sănătoşi" ai fumătorilor în vârstă

 Misterul din spatele faptului că anumite persoane par să aibă plămâni sănătoşi la vârsta a treia, în ciuda faptului că au fumat aproape întreaga lor viaţă adultă, a fost descifrat de cercetătorii din Marea Britanie, informează bbc.com.
Studiul, realizat pe un eşantion de peste 50.000 de persoane, a arătat faptul că anumite mutaţii favorabile se produc la nivelul ADN-ului unora dintre fumători pentru a stimula funcţionarea plămânilor, mascând astfel impactul negativ al fumatului.

Cercetătorii de la Medical Research Council spun că această descoperire ar putea duce la dezvoltarea unor noi medicamente care ar putea să amelioreze funcţionarea plămânilor.

Însă refuzul de a fuma reprezintă întotdeauna cea mai bună opţiune, au adăugat autorii studiului.

Mulţi dintre fumători - însă nu toţi - dezvoltă boli pulmonare. Însă aceleaşi boli sunt dezvoltate şi de anumite persoane care nu au fumat niciodată.

Cercetătorii britanici au analizat o cantitate uriaşă de date genetice de la voluntarii care au participat la proiectul ştiinţific Biobank.

Savanţii au analizat în special cazurile de bronhopneumopatie obstructivă cronică (COPD), o afecţiune care duce la tulburări respiratorii, tuse şi infecţii pulmonare repetate.

Boala afectează 3 milioane de persoane în Marea Britanie şi include afecţiuni precum bronşită şi emfizem pulmonar.

Sursa: mediafax.ro

External sponsored links

Anunturi promovate