fbpx

Patru islamişti britanici, membri ai grupului SI, vizaţi de sancţiuni ale Naţiunilor Unite

 Naţiunile Unite au impus sancţiuni pentru patru islamişti britanici acuzaţi de participare la activităţile din Siria ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă Guvernul de la Londra, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
Cei patru britanici - doi bărbaţi şi două femei - au primit interdicţii de călătorie şi vor avea activele blocate, măsurile având rolul de a descuraja alţi islamişti să se alăture teroriştilor sunniţi din Siria şi Irak.

"Vom face tot posibilul pentru a opri cetăţeni britanici să se alăture organizaţiei teroriste Stat Islamic", a declarat un purtător de cuvânt al premierului David Cameron.

"Aceste sancţiuni sunt un instrument puternic; blocarea activelor şi impunerea interdicţiilor de călătorie la nivel global transmit un semnal clar pentru descurajare", a subliniat oficialul britanic.

Cei patru islamişti sunt Asqa Mahmood (21 de ani), Sally Anne Jones (46 de ani), Abu-Said al-Britani (alias Omar Hussain, 28 de ani) şi Nasser Muthana (21 de ani).

Sursa: mediafax.ro

External sponsored links

Anunturi promovate