fbpx

Românii încep să migreze cu munca spre nordul continentului, lăsând Spania pentru Norvegia.

 Românii care muncesc în străinătate tind tot mai mult spre nordul continentului, în ţări precum Germania, UK, Suedia sau Norvegia, lăsând în urmă preferinţele pentru Spania, Italia sau Grecia, a declarat miercuri Radu Pojoga, directorul regional MoneyGram pentru Europa de Sud-Est.

 "Vedem un trend al românilor care lucrează în Spania, Italia, Grecia şi ţările din sud se duc către nordul continentului, Germania, UK, Suedia, Norvegia. Unde sunt banii acolo se duc şi românii", a afirmat Pojoga într-o conferinţă de presă, cu ocazia deschiderii unui nou sediu principal în Bucureşti.
 

Cei mai mulţi bani au fost transferaţi anul trecut către România din Italia - 1 miliard dolari, Spania - 792 milioane dolari, Germania - 451 milioane dolari, urmate de Ungaria - 220 milioane dolari, Statele Unite ale Americii - 199 milioane dolari, Israel şi UK - 104 milioane dolari fiecare, Canada - 98 milioane dolari, Austria - 76 milioane dolari şi Franţa - 58 milioane dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale.

Principalele ţări care primesc bani din România sunt Spania (127 milioane dolari), Moldova (109 milioane dolari) şi Italia (71 milioane dolari).

 Intrările de anul trecut au plasat România pe locul al cincilea în Europa Centrală şi de Est.

"Trendul după ce criza economică s-a încheiat a început să fie crescător, chiar dacă diferenţa de la 2013 la 2014 a fost în scădere, potrivit cifrelor Băncii Mondiale- banii intraţi în România anul trecut au fost de 3,43 miliarde dolari, faţă de 3,6 miliarde dolari în 2013 -, noi suntem pe un trend crescător, datorită majorării numărul de parteneri şi a locaţiilor de retail", a mai spus Pojoga.

Valoarea medie a unei tranzacţii realizate prin serviciul de transfer de bani MoneyGram este de 300 de euro, similară celei de anul trecut. Totodată, business-ul companiei a crescut în primele nouă luni cu peste 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai multe transferuri se realizează în perioada sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, dar şi pe perioada verii, când românii se duc în Spania sau Italia pentru muncă sezonieră.

MoneyGram are business-ul împărţit pe trei segmente, respectiv bancar (colaborează cu BCR, UniCredit Bank, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Libra Bank şi Marfin Bank), de retail (Carrefour, Orange) şi segmentul de Forex (Speed Transfer, Smith&Smith şi case de schimb valutar).

Cea mai mare pondere, de circa 50% o au transferurile realizate pe zona de retail (inclusiv forex), datorită programului prelungit de lucru şi în timpul weekend-ului.

"Românii nu se mai duc către bănci, ci către retail, în special case de schimb valutar, Carrefour şi Smith&Smith", a precizat oficialul companiei.

Compania a ajuns la 3.500 de locaţii în România.

Reprezentanţii MoneyGram apreciază că piaţa din România are potenţial de creştere, luând în considerare gradul scăzut de bancarizare al populaţiei comparativ cu alte state.

Sursa: mediafax.ro

External sponsored links

Anunturi promovate