Printul Harry, care patroneaza mai multe initiative caritabile, impartaseste preocuparile tatalui sau, printul Charles, pentru proiectele de conservare a patrimoniului natural si istoric din zona Transilvaniei si s-a aratat incantat sa poata participa la acest eveniment.
Expozitia, dedicata frumusetilor naturale si traditiilor din vechea provincie romaneasca, face parte dintr-un sir de evenimente organizate de ICR Londra prin care institutul urmareste sa prezinte publicului din capitala Marii Britanii aspecte definitorii ale culturii romanesti prin intermediul lucrarilor unor artisti britanici cunoscuti - plasticieni, fotografi, dar si scriitori -, avand in acelasi timp scopul de a crea o arhiva britanica a descoperirii Romaniei cu ajutorul mai multor arte.
Clare Inskip a luat parte, in anul 2013, alaturi de alti artisti britanici, la o tabara de pictura in Romania cu sprijinul printului Charles, care a avut ca rezultat o expozitie colectiva deschisa anul trecut tot la ICR Londra, in contextul Festivalului Transilvania, cu prilejul implinirii a zece ani de existenta a Fundatiei romano-britanice Adept.
In 2014, printul de Wales a fost oaspetele de onoare al Institutului Cultural Roman din Londra, cu ocazia Festivalului Transilvania.
Printre expozitiile personale ale artistei se numara cele organizate la The Mall Galleries, The Lennox Gallery, The Gallery at Cork Street si The Studio din Londra, precum si participarea la expozitiile anuale ale Royal Society of British Artists, The Animal Art Fair si London Art Fair.
Sursa: Ziare