fbpx

Ambasadorul britanic: Aşteptăm o cerere formală din partea României


 Ambasadorul britanic la Bucureşti, Paul Brummell, a declarat, vineri, că se află în strânsă legătură cu autorităţile din România pentru a vedea cum poate ajuta Marea Britanie în cazul incendiului din clubul Colectiv, menţionând că se aşteaptă "o cerere formală".

"Marea Britanie este alături de România în acest moment foarte dificil", a menţionat Paul Brummell, care a salutat faptul că un specialist britanic cu foarte multă experienţă în chirurgia şi tratamentul arsurilor a putut veni la Bucureşti.

 

 

"Am avut astăzi o întâlnire cu domnul ministru şi suntem în strânsă legătură cu autorităţile din România pentru a vedea cum să venim în ajutor. (...) Suntem foarte conştienţi de imensa bunăvoinţă printre doctorii britanici de a oferi suport României. Cred că aşteptăm o cerere formală de la România, în legătură cu felul în care putem ajuta cel mai bine pacienţii", a declarat Brummell într-o conferinţă de presă, la sediul Ambasadei Marii Britanii.

Ambasadorul a mai spus că serviciile naţionale de sănătate din Marea Britanie s-au uitat, drept răspuns la tragedia din România, la disponibilitatea paturilor specializate, având în vedere că există un sistem care monitorizează disponibilitatea paturilor pentru arsuri şi că situaţia se schimbă din când în când din cauza unor noi incidente în Marea Britanie.

"Premierul nostru a menţionat în această săptămână în Parlament că a fost încântat să audă de vizita doctorului Pape, şi-a exprimat condoleanţele în legătură cu evenimentele tragice de vineri noaptea şi a amintit de intenţia Marii Britanii de a ajuta şi am făcut asta prin monitorizarea capacităţii pe care o avem în Marea Britanie. (...) Trebuie luate o serie de decizii clinice aici în legătură cu pacienţii care pot călători, care pacienţi ar beneficia de pe urma acestui lucru. Aşteptăm că auzim răspunsul", a mai spus ambasadorul britanic.

 

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate