Cu toate acestea, creșterea rapidă a populației românești din Regatul Unit nu s-a materializat și într-o organizare pe măsură a comunității, după cum consideră jurnalista Cristina Irimie, care acum conduce o agenție de recrutare a forței de mncă românești. Pentru început ea povestește despre circumstanțele venirii ei în Marea Britanie.

În vara anului 1999 am venit la Londra în urma câștigării unei burse Soros, ca să-mi termin studiile de liceu. Urma ca după terminarea studiilor să mă întorc în România ca să pun acolo în practica experiența căpătată aici.

Ai fost prima jurnalistă care a lansat o publicație virtuală în limba română în Regatul Unit (www.romani.co.uk), cum ți-a venit ideea?

A fost o idee deoarece calea migrantului nu este una ușoară, în anii aceia nu era ușor să obții viză de ședere. Am diferite joburi la începuturile mele de imigrant după terminarea studiilor și simțeam că lipsește ceva. Așa că am început acest proiect pentru a atinge acea sensibilitate pe care o aveau mulți români și pentru a ridica probleme care la momentul respectiv nu fuseseră niciodată ridicate.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă românii din Marea Britanie?

Comunitatea românilor a crescut foarte mult, s-au schimbat problemele cu care românii s-au confruntat de-a lungul anilor. Unele însă rămân: de pildă cele care provin din lipsa unei informări corecte. Sunt multe straturi care formează această comunitate și dacă ne uităm la muncitorul de rând migrant, acolo e o problemă de lipsă de informare, de exploatare. Oamenii sunt obișnuiți ca în România, să se informeze din casă în casă, din prieten în prieten și de multe ori când ajung la un specialist sunt greu de convins pentru că primează sfatul inițial primit.

Care ar fi structura forței de muncă românești din Regatul Unit?

Eu consider că 75% din forța de muncă românească din Marea Britanie o constituie constructorii și menajerele. După 1 ianuarie 2014 și deschiderea completă a pieței muncii circa jumătate dintre românii care au venit aici provin din România, iar cealaltă jumătate din celelalte țări membre ale Uniunii Europene, cu precădere Italia, Spania sau Grecia. Auzi povești de viață, uneori drame, ale unor oameni care după 7, 10, 15 ani se văd în situația de a fi nevoiți să-și ia valiza și să ia totul de la zero. Mulți vin din țări unde viața e foarte diferită de ce de aici. În plus, mulți, deși sunt fluenți în italiană, spaniolă greacă, nu vorbesc și nici nu par capabili să învețe engleza, mai ales că cel mai adesea trăiesc în enclave românești, practic într-un ghettou.

Cam care este rata de succes la angajare a solicitanților?

Anul acesta în primele șase luni am intervievat 1200 de șoferi de TIR, dintre care am plasat 70. Pentru cei 1200 Regatul Unit constituia “singurul loc din Europa unde se mai pot face bani”. Până acum (jumătatea lunii octombrie), agenția mea a plasat cu succes 180 de persoane dintr-un total de 2400 de solicitanți. Procentul de 7,5% este relativ scăzut pentru că nu dorim să promovăm recrutarea oricui, filtrele prin care trecem sunt menite să ne asigure că cei care vin aici sunt pregătiți să trăiască într-o societate ca cea britanică. Pentru că altfel, românii sunt obișnuiți, când dau de bucluc, să acuze pe altcineva iar noi să devenim vinovatul pentru eșecul persoanelor respective.

Care sunt profesiile cele mai cerute de angajatori sau agenții din Marea Britanie?

În mod clar cererea mare de recrutare din afara Regatului Unit este pentru profesii ca asistenți medicali, medici, în special cei cu peste cinci ani experiență, în departamente de urgență sau pentru specialități, medici veterinari în nordul Angliei și în Scoția, șoferi  de TIR cu experiență.

Ce se întâmplă cu constructorii și menajerele?

Noi nu recrutăm persoane cu calificare mai joasă, lucrători în construcții și menajere, care constituie grosl forței de muncă românești în Marea Britanie, deoarece în lunga perioadă de când trăiesc aici știu că există exploatare, că în sectoarele unde se plătește salariul minim pe economie există tendințe către sclavia modernă și așa ceva noi nu putem promova. Din păcate, în România există numeroase firme care promovează aceste joburi și mai mult aceste firme solicită un comision din partea candidatului, iar pentru cei din România o astfel de sumă este foarte mare.

Cum a evoluat comunitatea românească în cei 16 ani de când te afli aici?

În niciun caz nu a evoluat în pas cu cifrele. Încă nu suntem o comunitate bine închegată, cred că ne lipsesc înțelepciunea și colaborarea. Suntem o comunitate care văzută din exterior nu știe să-și apere drepturile și interesele.

Cum i-ai descrie pe liderii reali sau auto-desemnați ai acestei comunități?

Nu s-au schimbat, în general sunt aceiași. Apar unii noi cu pretenții de lideri, dar ca să fii un lider adevărat trebuie să ai o vastă experiență, să poți să îndrumi, să schimbi lucrurile și să-ți dorești asta pentru un bine mai mare ca tine. Asta înseamnă că pentru a fi lider trebuie să pui interesul general deasupra interesuli personal. Dacă asta e definiția liderului atunci cred că comunitatea românească din Marea Britanie nu are lideri în momentul de față. Există reprezentanți care vorbesc în numele comunității, dar nu știu să-ți răspundă atunci când îi întrebi pe cine reprezintă și cu ce autoritate. În anii de după intarea României în UE la 1 ianuarie 2007 când m-am zbătut mult pentru drepturilor românilor, am fost printre primii care am definit statutul lor aici ca cetățeni de categoria a doua.

Știu că ai inițiat în 2008 o peitiție care a strâns peste 4000 de semnături și care a fost depusă la biroul prim ministrului de la acea vreme, Gordon Brown, prin care se solicita deschiderea completă a pieței muncii pentru români la 1 ianuarie 2009.

Da, uite am și o poză în spate, pe perete, unde apari și tu. Aceia au fost ani frumoși în care am reușit să schimb ceva în comunitate. Atunci am fost invitată de liderii comunității poloneze de aici, care au vrut să ne ajute, să ne îndrume. Este o foarte mare diferență calitativă între ei și noi, am avut atât de mult de învățat, eu, pentru că ceilalți reprezentanți ai românilor din Regatul Unit nu au dorit să colaborăm cu ei și să urmăm modelul lor. Polonezii au Federația Polonezilor din Marea Britanie. Ei știu ce pretenții pot emite de la Ambasada Poloniei și de la ambasador. Fiecare reprezentant al românilor cu care am discutat se crede lider al comunității românești. Hai să ne unim, hai să facem ceva împreună, hai să avem proiecte comune, dar eu simt că ei fug după titluri, publicitate, care să-i ajute la un nivel personal.

Cum vezi viitorul acestei comunități care, iată, devine tot mai mare?

Eu sper, în continuare, că vom ajunge la un nivel de maturizare. Eu sper că se poate ședea la o masă rotundă și că se va trece peste cauza personală pentru o cauză comună, dar mai cred că încă nu a apărut acea cauză comună. Și cândva, ceva se va întâmpla a propos de creșterea noasrtă numerică. Din păcate doar după o catastrofă se va putea la un alt nvel, cel al colaborării.

Despre ce catastrofă e vorba?

Nu-mi vine neapărat un exemplu în minte, dar cred că trebuie să se întâmple ceva, ceva mai mare decât toate scandalurile care au apărut în presă, ca noi să ne dăm seama că există un interes comun și să putem să lucrăm împreună. Iar dacă ne uităm înapoi la petiția din 2008 care a avut peste 4000 de semnatari, pe vremea aceea când numărul românilor din UK era mult mai mic, rămâne un moment de referință când s-a lucrat împreună. Nu contează că imediat nu ne-am salutat pe stradă cu cei care ne-au susținut atunci, asta e irelevant, dar atunci am reușit să lucrăm împreună pentru o cauză comună. Nu știu care poate fi acel moment, poate schimbarea legislației britanice ar putea să ne facă să ne dăm seama că devenim puternici atunci când avem o voce comună și când nu ne mai deranjează că altcineva reprezintă vocea respectivă.

Pentru Clej pentru RFI 

Sursa: rfi.ro