fbpx

Staţiunile de pe Valea Prahovei şi capitalele europene, destinaţii preferate de Sf. Valentin

 Turiştii români, în special cei cu vârste între 25 şi 40 de ani, caută cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor pachete de două sau trei nopţi în staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi în capitale europene precum Roma, Praga, Veneţia, Viena, Londra sau Amsterdam.

Tarifele pentru un sejur în România încep de la 240 de lei de persoană, iar pentru destinaţiile externe de la 139 de euro de persoană, potrivit datelor transmise de agenţiile de turism, la solicitarea MEDIAFAX.

 

 

Există şi un număr mai restrâns de turişti care aleg escapade romantice în centre metropolitane precum New York sau destinaţii exotice cum ar fi Maldive, Thailanda, Republica Dominicană sau Mauritius, unde preţul pachetelor depăşeşte 1.000 de euro. Unii dintre ei au şi cereri speciale, precum plimbări cu elicopterul, cine romantice pe o plajă privată sau traseu cu iahtul.

De asemenea, unele persoane combină minivacanţa de Ziua Îndrăgostiţilor cu un concert sau un spectacol în destinaţia aleasă sau cu o cină la un restaurant renumit.

Consultanţii în turism au declarat pentru MEDIAFAX că agenţiile raportează creşteri în special pe vânzarea de city-break-uri în capitalele europene. Sărbătoarea reprezintă totodată o şansă pentru ca Parisul să-şi revină din punct de vedere turistic, fiind considerată capitala europeană a romantismului.

"Pentru că anul acesta Ziua Îndrăgostiţilor este în weekend, agenţiile rapoartează creşteri în special pe vânzarea de city-break-uri în capitalele europene. Există şi un segment de public, nu foarte mare, care alege să meargă în destinaţii exotice, în special cele calde precum Mauritius, Republica Dominicană, Cuba, Mexic sau Maldive, şi nu doar pentru Valentine's Day, dar şi pentru săptămâna ce include zilele de 1 şi 8 martie", a afirmat Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.

În plus, faţă de anii trecuţi, cererile de sejururi pentru destinaţii interne sunt în creştere.

De asemenea, reprezentanţii touroperatorului Mareea spun că cele mai căutate destinaţii de Sf. Valentin sunt staţiunile montane de pe Valea Prahovei (Predeal, Sinaia, Poiana Braşov), iar dintre destinaţiile externe, tot mai căutată este Roma.

"Tarifele încep de la 240 de lei/persoană pentru un sejur în România, respectiv de la 315 euro/persoană pentru un sejur în Europa. Oferta internă cuprinde Predeal, Sinaia, Poiana Braşov, Băile Tuşnad, Covasna şi Băile Herculane.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate