fbpx

Flori de 8 Martie pentru femeile ”invizibile” ale Clujului, aflate în centre sociale

 Peste 30 de femei fără adăpost care se află în cele două centre sociale din Cluj-Napoca au primit, sâmbătă, pentru prima dată, flori şi cadouri de 8 Martie, în cadrul unei campanii umanitare lansate de Primărie şi o asociaţie.

Scopul campaniei umanitare este de a readuce zâmbetele pe feţele femeilor aflate în centrele sociale şi de a le face să uite de momentele grele prin care trec în viaţă.

 

 

În cele două centre din Cluj-Napoca sunt internate peste 30 de femei care, din diverse motive, nu au sau şi-au pierdut propria locuinţă, ele fiind găzduite temporar pe o perioadă de şase luni, cu posibilitate de prelungire cu încă şase luni.

”E foarte greu pentru mine, eu am zburat în aer, am făcut diverse sporturi, şi acum, dintr-o dată, am căzut”

Nora Ciuciui urcă greu scările până în camera de la etaj, ajutându-se de două cârje. Are ambele picioare amputate mai jos de genunchi în urma unui diabet galopant şi poartă proteze. Are doar 48 de ani, dar viaţa şi-a lăsat semne adânci pe chipul femeii.

Nora Ciuciui a fost profesor kinetoterapeut la o şcoală specială din comuna Baciu, judeţul Cluj, fiind absolventă a Academiei de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, dar şi a Facultăţii de Kinetoterapie a UBB Cluj-Napoca, a jucat tenis de masă şi a obţinut diverse diplome de campion la înot. Boala, care a avansat extrem de rapid, a făcut-o să piardă şi locuinţa în care stătea cu chirie şi locul de muncă. Din septembrie 2015, ea locuieşte în Centrul Social de Urgenţă. De pe noptiera de lângă pat, un îngeraş din gips veghează asupra femeii.

”Eu am crescut la casa de copii, dar am avut voinţă să reuşesc în viaţă. Am terminat a doua facultate cu medie foarte mare, 9,83, am intrat pe puterile mele, am avut bursă. Acum e foarte greu pentru mine, eu am zburat în aer, am făcut şi alte sporturi, de la fotbal, la handbal, şi acum, dintr-o dată, am căzut aşa. Când am ajuns în centru prima oară am plâns, dar mi-a dat Dumnezeu voinţă şi putere şi nu mă las, merg mai departe”, a povestit Nora Ciuciui.

Femeia rămâne optimistă în lupta cu boala şi se pregăteşte să se înscrie la doctorat, la Neurologie.

”Figurez ca mamă doar în buletin, fiica mea nu mai vorbeşte cu mine, nici nu vine să mă vadă”

Minerva Trif are 83 de ani şi a fost evacuată dintr-o casă care a fost retrocedată fostului proprietar. Este văduvă, dar are o fată care locuieşte în Cluj-Napoca şi doi nepoţi, unul în Londra şi celălalt în Franţa. Familia a abandonat-o. Femeia, fostă contabilă, şi-a găsit şi ea adăpost în Centrul Social de Urgenţă unde locuieşte din aprilie 2015. Aici are un pat, primeşte mâncare şi este îngrijită. Trăieşte dintr-o pensie de boală de aproape 400 de lei.

”Figurez ca mamă doar în buletin, fiica mea nu mai vorbeşte cu mine, nici nu vine încoace să mă vadă, nici pe nepoţi nu i-a lăsat să îmi trimită bani”, a povestit Minerva Trif.

Directorul Centrului Social de Urgenţă, Alexandru Ploscar, susţine că este pentru prima oară când femeile fără adăpost care locuiesc în cele două centre sociale primesc flori şi cadouri de 8 Martie, în urma lansării campaniei umanitare ”8 martie pentru femeile invizibile ale Clujului”, organizată de Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, în colaborare cu Asociaţia “Life Education for All”.

”Am dorit prin această acţiune să le descreţim frunţile, să le aducem un zâmbet pe faţă, să le facem să uite, măcar pentu o zi, de greutăţile cu care se confruntă. Sunt femei tinere sau în vârstă care şi-au pierdut locuinţele din diverse motive şi care nu îşi permit să îşi închirieze una, iar acum se simt cumva norocoase că au un acoperiş deasupra capului şi mâncare asigurată. Locuiesc temporar aici şi noi încercăm să le ajutăm cu obţinerea diverselor acte, necesare pentru dosarul de pensie, sau, pentru cele mai tinere, încercăm să le găsim locuri de muncă”, a spus Ploscar.

În total, Primăria Cluj-Napoca dispune de 150 de locuri pentru persoanele fără adăpost.

 

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate