În 1985, am venit cu familia la Mamaia, România, ca turiști. Scandinavii călătoreau cu un avion charter spre coasta Mării Negre – atât spre România, cât și spre Bulgaria - și eram în număr suficient de mare. Am zburat de la Stockholm la Constanța. Aveam 13 ani. O adolescentă cu ochelari mari, rotunzi, de tocilari, părul făcut permanent, interesată de muzică, de alergat și de întâlnit oameni noi. A fost, într-adevăr, o aventură să vizităm România. O aventură care a căpătat o viață neînchipuită în sine, una pentru care nu eram deloc pregătită. A fost ca o magie. Căci magia se ivește atunci când ai inima deschisă s-o întâmpini.

Am venit la Mamaia cu părinții și bunicii din partea tatălui și ne-am cazat la hotel Dacia. A fost cumva o simplă coincidență că hotelul nostru se numea astfel? Bunica era exploratoare prin fire. Era genul de om care oferea îmbrățișări calde, care făcea gofre și cu care mă simțeam în deplină siguranță. Era, totodată, modernă și curioasă în privința vieții și a lumii. Nu voi uita niciodată cum a adus din Spania o pungă plină de scoici. Aveam vreo 8 ani. Mi-a povestit despre locuri calde și mi-a trezit dorința de a explora la rându-mi.

Pe parcursul celor două săptămâni cât am petrecut în România, am ajuns să cunosc câțiva tineri, printre care și un băiat, Mihai, căruia ulterior i-am scris. El avea 14 ani, eu, 13. Relația pe care ne-am creat-o rămâne în continuare una specială și apropiată de suflet. Ne-am scris vreme de 18 ani și am continuat cu email-uri după apariția Internetului.

La început ne-am scris despre chestiuțe de importanță pentru adolescenți, cum ar fi muzica, sportul și iubirile. Mai târziu în viață, am încercat să-i vorbesc despre libertatea de exprimare și democrație, dar nu a fost posibil să aprofundăm decât după 1989. Insista mereu să nu ating idei politice. Îmi era greu, căci eu sunt o luptătoare, o persoană de acțiune și care caută mereu soluții. Am fost martora trântei la care s-a luat mereu cu viața într-o lume nu prea prietenoasă, a felului în care s-a ridicat mereu cu ajutorul umorului, adesea asezonat cu sarcasm.

Când România și-a deschis granițele, am fost martora eforturilor românilor care au trecut dincolo cu speranțe mari, numai să se lovească de suspiciune și provocări și mai mari. Am suferit cu ei și inima mi-a plâns tăcut de fiecare dată când auzeam de încă o încercare de-ale lui Mihai de a trăi în libertate, de a se exprima, de fiecare dată fără succes.

Nu m-am mai reîntors în România până în 2011. Am mers la universitate (limbi străine, media, comunicare și jurnalism) și, ulterior, am studiat și am stat în străinătate 13 ani, am învățat mai multe limbi și am trecut și experiența de a fi expat. Este ușor să fii suedez și să trăiești într-o altă țară. Nimeni nu mi-a dresat vreodată vreo întrebare degradantă legată de originile mele. Adică exact opusul a ceea ce li se întâmpla prietenilor mei români peste tot în lume. Ca suedez în străinătate toate-s bune, toate-s frumoase. Prietenii mei români sunt adesea întâmpinați cu sprâncenele încruntate și, la angajare, est europenii primesc salarii mai mici decât cei din vest. Ceea ce nu este drept.

Când m-am reîntors în România, ceva m-a frapat: discrepanța micimii cu care țara este descrisă în presa occidentală și ceea ce este ea în realitate. M-am enervat. Am văzut potențialul turismului. Am călătorit un pic și am rămas surprinsă cum, până acum, nu a existat nicio campanie națională de succes care să povestească lumii ce este cu adevărat România. Mai mult, este adevărat că Biroul Național de Turism al României are sediul în SUA, și nu în România? Nu pot pricepe asta. Cred că România ar avea nevoie de o campanie care să acopere Europa și care să spună mai multe despre ea, despre părțile ei frumoase și pline de miez. Cred că România ar lua punctaj maxim în topul țărilor prost înțelese.

Reîntoarsă în Suedia, în 2011, după a doua vizită în România, nimeni nu mă credea când le vorbeam despre frumusețea țării și bunătatea cu care fusesem primită. Cred că România este bogată în capital uman, iar acesta constă în: bunătate, ospitalitate, generozitate, spiritualitate, meșteșuguri, autenticitate și naturalețe în a fi și a acționa.

Când am înțeles că suedezii nu puteau și nu vroiau să mă creadă, am fost copleșită de dorința de a face ceva. Am pus bazele pentru The Bucharest Lounge ca să rebranduim România în străinătate. Am început să împărtășesc povești inspiraționale din România via social media. Se împlinesc deja cinci ani de când fac asta și sper să continuu și pe viitor.

Vreau să contribui la lărgirea orizonturilor și a cunoștințelor despre România ca țară și despre români ca popor. Românii au suferit destul în urma trădării propriilor politicieni.

Social media au puterea de a ne conecta, de a ne facilita colaborarea pentru a ca lumea noastră să fie mai bună. Invidia, gelozia și neîncrederea nu-și au locul în acest context și discurs. Suntem în etapa embrionară a unei economii la comun și păstrarea resurselor doar pentru noi este un concept învechit. Viitorul li se arată celor ce sunt pregătiți să colaboreze cu ceilalți.

Mass media tradiționale trebuie să se schimbe, pentru ca oamenii să aibă încredere în ele. Suntem norocoși acum, căci cu toții putem fi un canal media. Toți cei care au conexiune la internet și un dispozitiv de conectare își pot împărtăși ideile și pot lucra pentru ca viitorul să fie mai bun. Cred că, în viitorul imediat, generația x și y vor fi creat canale media și vor fi profesioniști ai scrisului, ai branding-ului și al producerii de filme. Numai anul acesta am văzut cum a explodat numărul creatorilor de conținut pe YouTube și filmele scurte și-au câștigat un loc de frunte și în social media.

Cred în mișcările la firul ierbii, cred în generațiile ce vor veni. Pentru că sunt în contact cu multe dintre ele și le văd înflorind. Sunt mulți oameni buni cu idei constructive care preiau conducerea și lucrează pentru viitorul zilei de mâine în România și au acum posibilitatea de a intra ușor în contact unul cu celălalt. Trebuie să ne sprijinim reciproc și să fim mai puternici împreună. Democrația nu este un dat. Este un bun câștigat și asumat de popor.

Deci, de ce am ales România?

Povestea mea românească de 31 de ani a născut dorința puternică de a contribui aici, în domeniul meu, la un leadership puternic, orientat spre dezvoltare. Sper ca acțiunile mele să conducă spre relații sănătoase între Europa de est și de vest. De aceea eu am ales România.

Un articol de Yvette Larsson

Sursa:  republica.ro