fbpx

Anchetă în Marea Britanie după o înregistrare video care surprinde umilirea unei românce

Autorităţile britanice au lansat o investigaţie după difuzarea unei înregistrări video în care elevi nord-irlandezi ameninţă o româncă şi o numesc "teroristă sinucigaşă", în teritoriul britanic Irlanda de Nord, adolescenţii afirmând că nu le plac românii, informează cotidianul Belfast Telegraph.

În înregistrarea video, adolescenţii par să o jignească pe româncă, în comitatul nord-irlandez Antrim.

 

"Nu eşti o tânără, eşti o imigrantă. Nu ar trebui să fii în această ţară. Ai viză pentru a fi aici?", afirmă unul dintre tineri, în timp ce altul pare să arunce cu pietre în direcţia româncei.

 

Alt adolescent spune: "Ai paşaport? Vino să mi-l arăţi".

Femeia a răspuns că este din România, replica adolescenţilor fiind: "Nouă nu ne plac românii".

 

Poliţia din regiunea britanică Irlanda de Nord a iniţiat o investigaţie în acest caz. "Cei trei băieţi au fost identificaţi şi vom discuta cu ei în următoarele zile. Depunem eforturi pentru identificarea victimei, pentru a ne asigura să beneficiază de susţinere", a declarat inspectorul-şef Arthur Davidson.

 

Neil Kelly, consilier local în comitatul Antrim, s-a declarat şocat de incidentul xenofob: "Această atitudine nu este reprezentativă pentru majoritatea cetăţenilor din Antrim, care sunt primitori şi prietenoşi cu toată lumea. Am primit numeroase mesaje din partea oamenilor care sunt preocupaţi de acest incident şi care îi doresc toate cele bune victimei".

 

Incidentele cu caracter xenofob şi rasist s-au multiplicat în Marea Britanie în contextul referendumului favorabil ieşirii din Uniunea Europeană.

 

Mediafax 

External sponsored links

Anunturi promovate