fbpx

Aniversarea Regelui Mihai I, marcată printr-o emisiune filatelică despre motoarele pe care le-a deţinut de-a lungul timpului

 



Motoarele – fie că a fost vorba de automobile, motociclete sau avioane – au fost pentru MS Regele Mihai I deopotrivă un hobby şi un mod de a gestiona tensiunile şi presiunile cotidianului, o pasiune care s-a conturat încă din copilărie şi a fost cultivată odată cu trecerea anilor.


„Gândacul Roşu” („Red Bug”), maşina electrică de fabricaţie englezească primită de Majestatea Sa la vârsta de 6 ani, sau prima sa maşină adevărată, un Morris de producţie 1927, primită în dar la 8 ani, au fost „vedetele” de la care istoria pasiunii Majestăţii Sale pentru caii-putere a prins contur. În total, la venerabila vârstă de 95 de ani, Regele Mihai I deţine 38 de maşini, la care se adaugă patru jeepuri militare americane, toate originale, unele primite în dar, altele recondiţionate personal de Majestatea Sa.

Împărtăşind viziunea Regelui, aceea de a vedea motoarele ca pe un triumf al ingeniozităţii umane, Romfilatelia aduce în atenţia publicului cea mai recentă emisiune de timbre, având ca tematică vehicule regale. Intitulată „Motoarele, pasiune regală”, emisiunea este alcătuită din patru timbre, fiind disponibilă începând de joi, 27 octombrie a.c., în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 4 lei este ilustrat automobilul Aero 30 Roadster, primit cadou în anul 1937, de la preşedintele Beneš al Cehoslovaciei. Aceasta este una dintre cele trei maşini folosite în tinereţe de Majestatea Sa, automobile pe care le conducea într-o rotaţie săptămânală şi pe care, după câţiva ani de condus, le înstrăina.

Deşi interesul său s-a concentrat asupra maşinilor, Majestatea Sa nu s-a limitat la aceste forme de vehicule, conducând şi motociclete, asemenea celei ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei.

Pasiunea pentru condus şi pentru autovehicule a fost împărtăşită şi de Regina Ana, unul din aceste momente speciale ale cuplului regal fiind ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei.



Entuziasmul Regelui Mihai I s-a îndreptat şi către aviaţie, primul zbor în calitate de pasager fiind între Bucureşti şi Ploieşti, în 1934, când Regele avea 12 ani. Deşi nu i s-a permis multă vreme să urce într-un avion, datorită riscurilor pe care acest mijloc de transport le implica, Regele a învăţat să piloteze cu ajutorul pilotului Traian Udrischi, primul avion pe care l-a pilotat singur fiind un Junkers JU 52, model de fabricaţie germană.

În Europa, Regele a pilotat avioane îndeosebi pe ruta Băneasa – Londra şi Băneasa – Roma. În Statele Unite, a lucrat ca pilot de încercare pentru Lockheed Aircraft, vizita sa la fabrica companiei din SUA fiind ilustrată pe timbrul cu voloarea nominală de 15 lei.

Emisiunea filatelică „Motoarele, pasiune regală” va fi prezentată într-un cadru oficial, joi, 27 octombrie 2016, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, evenimentul desfăşurându-se în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.

Siursa: Mediafax

 

 

 


Concurs : Comentatorul saptamanii 

Romani in UK iti propune sa nu tii gandurile pentru tine ci sa intrii in dezbatere. 

Lasa un comentariu la acest articol  si poti castiga un tricou cu personajele comediantului roman “Unguru` Bulan”. 

Comentariul castigator va fi unul care ne-a atras atentia. Vom deschide ochii mari pentru cel mai inspirat si de bun simt comentariu.  

Castigatorul va fi ales la fiecare sfarsit de saptamana si va fi anuntat pe website si prin mesaj privat (deci nu uitati sa verificati si inboxul “message requests”).

Castigatorul va primi tricoul prin posta la adresa  furnizata. 

Spor la dezbateri!

External sponsored links

Anunturi promovate