La polul opus este situaţia angajaţilor din Teleorman, care au cele mai mici salarii din România, de numai 1.720 de lei net, la jumătate faţă de bucureşteni şi cu 27% sub media naţională.
Angajaţii din Bucureşti câştigă, în medie, peste 3.000 de lei net pe lună, cu aproape 30% mai mult decât nivelul salarial al unui angajat care primeşte salariul mediu pe economie (de 2.360 de lei net în luna mai a acestui an), arată datele centralizate de ZF pe baza informaţiilor de la Institutul Naţional de Statistică. La polul opus este situaţia angajaţilor din Teleorman, care au cele mai mici salarii din România, de numai 1.720 de lei net, la jumătate faţă de bucureşteni şi cu 27% sub media naţională.
Nivelul salarial pe judeţe ilustrează două tipologii de zone din România: unele dezvoltate, concentrate în jurul a 5-6 oraşe mari plus zonele limitrofe, unde majoritatea angajaţilor lucrează la privat şi câştigă peste nivelul salariului minim pe economie, şi unele slab dezvoltate, unde există foarte puţini angajaţi dintre care cei mai mulţi lucrează la stat sau pe salariul minim, spun consultanţii.
„Deşi salariile au crescut şi vor continua să crească, în continuare în oraşele de succes salariile sunt prea mici. Dacă ajungem în aceste zone la un salariu mediu de 1.000 de euro, atunci mulţi angajaţi vor câştiga 1.500 de euro pe lună, iar în câmpul muncii se va intra cu salarii de 600 de euro, şi astfel ar scădea tentaţia angajaţilor bine pregătiţi să plece în străinătate, pentru că oamenii încep să se gândească: de ce să mă duc să lucrez la Londra, când mai bine mă duc la Cluj, iar în weekend mă duc la părinţi?“, a spus Andrei Caramitru, partener la firma de consultanţă în management Boston Consulting Group.
Sursa: Mediafax