„Participanţii la piaţă nu caută venituri sub formă de diferenţial de dobândă, dividende sau randamente oferite de obligaţiuni”, se arată în analiza citată. Redăm, în continuare, principalele prognoze lansate de Admiral Markets.
Încetinirea ritmului de scădere pentru dolarul american
„2017 a fost un an teribil pentru moneda de rezervă a lumii, dolarul. În termeni procentuali, indicele dolarului american a suferit cel mai mare declin din 2003. Teoretic, această tendinţă de scădere a dolarului ar trebui să încetinească în 2018, deoarece oficialii Federal Reserve estimează că vor opera trei noi majorări de dobândă în 2018, deci aşteptările de înăsprire sunt în mare măsură incluse deja în preţ. În plus, dinamica politicii monetare va fi în centrul atenţiei în 2018 prin procesul de normalizare a bilanţului Băncii Centrale Europene (BCE) şi o posibilă înăsprire a condiţiilor monetare pusă în practică de Banca Japoniei. Până la sfârşitul anului, dolarul s-ar putea tranzactiona în creştere faţă de dolarul australian, dar în scădere faţă de euro şi yenul japonez”.
Volatilitatea lirei sterline va creşte şi mai mult
„Negocierile pe Brexit se dovedesc a fi chiar mai dificile decât se anticipase. Tensiunile dintre Irlanda şi UE, pe de o parte, şi Regatul Unit (UK), pe de altă parte, au fost extrem de dificil de rezolvat atunci când s-a discutat, spre exemplu, despre graniţa dintre Irlanda şi Irlanda de Nord. În stadiul al doilea al discuţiilor negocierile se vor purta pe aspecte ce ţin de schimburile comerciale, tarife vamale, sistemele de reglementare în transporturi şi multe altele. O stagnare a negocierilor între Marea Britanie şi UE ar pune ambele părţi sub presiune, dar cea mai mare povară ar cădea pe umerii Marii Britanii şi lirei sterline care s-ar putea dovedi a fi una dintre cele mai volatile monede în 2018”.
Datele fundamentele redevin pozitive pentru ţiţei
„Preţul petrolului a încheiat anul 2017 în zona pragului de 60 de dolari pe baril, cel mai înalt nivel din ultimii 2 ani, şi ar putea să crească în continuare odată cu creşterea cererii şi reducerea coordonată a producţiei zilnice de către ţările membre OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol) pentru reechilibrarea pieţei. Piaţa petrolului va fi ajutată în 2018 dacă economia globală va creşte conform estimărilor, în timp ce accelerări ale dinamicii vor fi înregistrate in Europa, Japonia, SUA şi în pieţele emergente”.
Goana după aur se va înteţi
„Investitorii se aşteaptă la un alt an pozitiv pentru aur în 2018, un semn proaspăt al anxietăţii care a însoţit raliul global din pieţele de capital. Metalul preţios a avut cel mai bun an din 2010, stimulat de un dolar slăbit şi de tensiunile politice din întreaga lume. Acum, în ciuda faptului că criptomonedele, cum ar fi Bitcoin, devin din ce în ce mai importante, iar Federal Reserve estimează trei creşteri ale dobânzii la dolar în acest an, estimările sunt ca aurul, activ de refugiu, să îşi continue tendinţa de creştere”.
Potenţial de creştere a câştigurilor companiilor listate pe burse
„Unii încep să se teamă că preţurile acţiunilor ar putea fi prea mari (în special în sectorul tehnologic) şi că o mare parte din vestea bună pentru anul 2018 ar putea fi deja inclusă în preţ de către participanţii la piaţă. Profiturile companiilor din SUA au potenţial de creştere ca urmare a reducerii impozitelor, în timp ce câştigurile importante si stabile reprezintă un aspect comun al pieţelor de acţiuni dezvoltate şi emergente”.
Mai multe criptomonede îşi vor dubla valoarea
„2018 va fi anul în care este posibil ca foarte multe criptomonede să se dubleze în valoare. Sigur, multe dintre aceste monede noi vor dispărea de pe piaţă. Pe acest fond, nebunia cu criptovalutele seamănă cu nebunia de la start, pe steroizi. Noi companii se îndreaptă către lumea capitalului de risc, emit o monedă digitală proprie şi nu au aproape nici o problemă la găsirea de investitori dispuşi să se implice”.
Sursa: Mediafax