fbpx

Regina Marii Britanii a implinit 92 de ani: Iata cum a fost sarbatorita

 

Regina Elisabeta a II-a a sarbatorit, sambata seara, cei 92 de ani de viata, la Royal Albert Hall, alaturi de familie, dar si de artisti ca Sting, Shaggy si Tom Jones, care au cantat la evenimentul aniversar.

 

Din programul serii au facut parte scurte recitaluri ale lui Tom Jones, care a deschis cu piesa "It's Not Unusual" cu putin timp inainte ca regina sa isi ocupe locul in sala, Kylie Minogue si Ladysmith Black Mambazo.

Sting si Shaggy au prezentat un medley, format din piese consacrate ale artistului britanic combinate cu noi compozitii inregistrate pe albumul celor doi, lansat luna aceasta.

Printul Harry, recent numit presedinte al Queen's Commonwealth Trust, i-a urat Majestatii Sale "La multi ani", iar in finalul spectacolului artistii au urcat pe scena pentru a canta piesa "What a Wonderful World" a lui Louis Armstrong.

Regina a ajuns si ea pe scena, alaturi de fiul ei, printul Charles. El a glumit spunand ca Elisabeta a II-a nu a putut prezice in 1948, cand Charles s-a nascut, ca decenii mai tarziu o regina in varstpa de 92 de ani va imparti scena cu fiul ei in varsta de 70.

Regina Elisabeta a II-a a multumit publicului, in stilul sau caracteristic, cu un zambet si cu celebrul salut. 

Nu este obisnuit ca in ziua de 21 aprilie regina sa participe la un astfel de eveniment. Ea si-a sarbatorit pana acum ziua de nastere in cadru restrans.

In fiecare an, Elisabeta a II-a sarbatoreste doua zile de nastere: pe 21 aprilie si "aniversarea oficiala", vara. Aceasta din urma, de obicei, este marcata in a doua sambata din luna iunie, cand monarhul se alatura paradei organizate in centrul Londrei.

Elisabeta a II-a s-a nascut pe 21 aprilie 1926 si a devenit regina in 1952. Astfel, este cel mai longeviv monarh britanic din toate timpurile.

Sursa: Ziare.com

 

 

External sponsored links

Anunturi promovate