fbpx

Carmen Dan: S-a actionat gradual impotriva huliganilor care au atacat statul. Voi face o informare in CSAT

 

Ministrul de Interne Carmen Dan a sustinut, sambata, o declaratie de presa pe tema violentelor inregistrate in Piata Victoriei la protestul Diasporei, la care au participat peste 100.000 de oameni, 452 de persoane fiind ranite.

 

Declaratia a fost sustinuta dupa ce presedintele Iohannis i-a cerut ministrului de Interne sa isi asume raspunderea pentru ce s-a intamplat ieri, iar Carmen Dan a replicat spunand ca nu ministrul coordoneaza interventiile Jandarmeriei. Parchetul militar a demarat deja cercetarile.

Carmen Dan a sustinut ca a venit vineri, special din concediu, la sediul MAI, dar nu ea a coordonat interventia in forta a jandarmilor. Ministrul a spus ca va face o informare in CSAT daca i se va cere si i-a dezvinovatit total pe jandarmii care au actionat vineri cu deosebita agresivitate.

Totodata, ministrul a anuntat ca au fost constituite 64 de echipe care vor analiza imaginile inregistrate vineri pentru a-i identifica pe "huligani". Carmen Dan nu a explicat de ce a fost nevoie de interventia de la ora 23 pentru "disiparea" zecilor de mii de protestatari pasnici care se aflau in Piata Victoriei, daca jandarmii au actionat doar pentru a-i neutraliza pe huligani.

Nu in ultimul rand, Carmen Dan a transmis un avertisment foarte dur celor care mai merg la proteste: "Instigarilor la violenta din ultimele zile li se va raspunde pe masura".

 

Ziare.com a transmis principalele declaratii in format LIVE text:

 

- Cei trei jandarmi internati la Floreasca sunt intr-o stare mai buna.

- In acest moment dintre raniti mai sunt 6 persoane la spital, in afara oricarui pericol.

- Au avut loc foarte multe acuze ale oamenilor politici la adresa Jandarmeriei. Jandarmii nu vor raspunde oamenilor politici. Ei respecta legea si ierarhia militara.

- Voi face o informare la CSAT daca mi se va solicita.

- Schimbul de informatii realizat anterior manifestatiei - Am colaborat cu institutiile partenere.

- Am fost prezenta ieri la MAI. Am intrerupt concediul, dar asta nu inseamna ca am intervenit in misiunea operativa de aseara.

- Invit public sa iasa orice angajat al MAI de la orice nivel care a primit vreun ordin direct de interventie operativa de la ministrul Carmen Dan.

- Ce s-a intamplat aseara a fost grav, dar nimeni nu poate acuza jandarmii.

- Cei impotriva celor care s-a intervenit aseara nu au de a face cu diaspora. Sunt huligani care au atacat statul.

- In orice alt stat european statul intervine in forta pentru restabilirea ordinii si sigurantei publice.

- Orice om normal care a urmarit evenimentele a putut constata ca interventia a fost justificata.

- Am primit un raport preliminar. S-a actionat gradual, iar actiunea in forta a fost executata la momentul pierderii caracterului pasnic, cand a fost pusa in pericol integritatea corporala a celor din zona.

- Prima actiune s-a desfasurat la ora 16. Intre 17:30 - 20:30 au fost inregistrate presiuni constante asupra cordonului jandarmeriei.

- Pana la 22 au fost efectuate somatii verbale, lasandu-se timp protestatarilor sa se disipeze pana la 23:12, cand a fost executata actiunea in forta.

- Politia Romana impreuna cu procurorii lucreaza pentru identificarea tuturor persoanelor implicate in fapte de ultraj, tulburarea ordinii publice, nerespectarea regimului munitiilor si distrugeri.

- Sunt constituite 64 de echipe care vor identifica aceste persoane. Actiunea dureaza.

- Instigarilor la violenta din ultimele zile li se va raspunde pe masura.

- Declaratia presedintelui a fost prematura. Trebuie sa se pronunte Parchetul Militar. Sa nu existe ingerinte politice in activitatea procurorilor. Daca interventia era in fata Palatului Cotroceni, tot asa ar fi reactionat presedintele?

- Pana la momentul interventiei, nu a existat un grup compact de huligani. Orice interventie ar fi insemnat un pericol pentru manifestanti.

- Singurul scop urmarit a fost apararea integritatii cetatenilor si protejarea institutiilor statului.

- Niciun ministru de Interne nu conduce o operatiune, cine face asta comite un abuz.

- Misiunea de aseara a fost confirmata de Prefect.

- Pentru manifestatia de diseara, rog protestarii sa se delimiteze si cer fortelor de ordine sa nu se lase intimidate.

 

Sambata dimineata Carmen Dan i-a vizitat la spital pe jandarmii raniti, iar la final a anuntat ca ei se simt bine.  

"Asa cum stiti, si am precizat ori de cate ori a fost nevoie sa fac aceasta precizare, nu ministrul coordoneaza interventiile Jandarmeriei. Dupa fiecare misiune operativa se face un raport, care se pune la dispozitia conducerii ministerului. Astept acel raport. (...) In cursul zilei de astazi o sa ies (...) si o sa prezint concluziile raportului", a declarat Carmen Dan, la plecarea de la Spitalul Floreasca.

Mai multi lideri ai Opozitiei au cerut demisia ministrului de Interne dupa actiunile brutale ale Jandarmeriei. De asemenea s-a anuntat depunerea unei plangeri penale pe numele lui Carmen Dan.

Sute de oameni au fost raniti in timpul protestului de vineri din Piata Victoriei in timpul actiunilor coordonate ale Jandarmeriei. Imaginile postate pe Internet demonstreaza agresivitatea si brutalitatea de care oamenii legii au dat dovada la mitingul Diasporei.

External sponsored links

Anunturi promovate