fbpx

Andrew Noble: Lucrăm la noul parteneriat strategic între Marea Britanie şi România

 

 

Lucrăm împreună cu Guvernul român pentru un nou parteneriat strategic între Marea Britanie şi România.

 

Avem deja un parteneriat, dar trebuie să fie îmbunătăţit şi modernizat pentru preocupările de astăzi. Avem nevoie de un parteneriat strategic care răspunde la provocările mai ales dintr-o Europă nouă şi mă refer, sigur, la chestiunea Brexit, care va fi o chestiune foarte importantă", a menţionat Andrew Noble.

El a mai spus că un tratat comercial între cele două ţări în perioada post-Brexit nu va putea fi încheiat. 

”Un tratat bilateral comercial, pentru că România, ca stat membru, nu va putea avea un tratat comercial bilateral cu un stat din afara Uniunii Europene. Asta e competenţă europeanăCredem, asta e propunerea noastră din Carta albă, să avem o relaţie specială între Regatul Unit şi întreaga Uniune Europeană. Credem că statele membre care au interese foarte mari pot să folosească vocea lor în UE să încurajeze Comisia să negocieze această chestie”, a mai spus ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate