fbpx

BREAKING: Uniunea Europeană ar putea accepta o etapă de tranziţie post-Brexit cu Marea Britanie până în 2021

Statele membre ale Uniunii Europene sunt dispuse să accepte prelungirea tranziţiei post-Brexit, o etapă în care relaţiile cu Marea Britanie vor fi neschimbate, iar negocierile vor continua, afirmă surse comunitare citate de presa germană şi britanică.

 

Negociatorul-şef UE, Michel Barnier, a semnalat, potrivit unor surse citate de cotidianul Financial Times, disponibilitatea de a accepta prelungirea tranziţiei post-Brexit până în anul 2021. Marea Britanie ar urma să se retragă din Uniunea Europeană în martie 2019 şi, potrivit planurilor negociate până acum, etapa de tranziţie post-Brexit urma să dureze până în anul 2020. Însă, în contextul impasului negocierilor dintre Bruxelles şi Londra, liderii europeni ar putea accepta prelungirea etapei de tranziţie până în anul 2021.

 

Informaţiile au apărut în contextul în care la Bruxelles începe miercuri reuniunea Consiliului European, tema principală fiind situaţia negocierilor Brexit.

Prelungirea tranziţiei presupune menţinerea situaţiei actuale în relaţiile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Planul ar permite continuarea negocierilor pentru stabilirea termenilor tranzitului între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, stat membru UE. De asemenea, va fi timp suplimentar pentru configurarea relaţiilor bilaterale post-Brexit.

 

Informaţiile privind disponibilitatea Bruxellesului de a accepta prelungirea etapei de tranziţie post-Brexit au fost confirmate de diplomaţi europeni citaţi de postul german ARD şi de site-ul Tagesschau.de.

 

Negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, pledează pentru soluţionarea problemei vamale post-Brexit prin instituirea controalelor între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. Pentru taxe vamale şi TVA, "propunem folosirea actualelor proceduri, pentru a evita verificări la puncte de tranzit. Singurele controale vizibile între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii ar implica scanarea codurilor de bare în camioane şi containere, la bordul feriboturilor sau în porturile de tranzit", a explicat Michel Barnier. "Provocarea cu care ne confruntăm este să ne asigurăm că aceste proceduri sunt uşoare şi posibile, nu împovărătoare, mai ales pentru companiile mici şi mijlocii", a subliniat Barnier într-un discurs rostit în Parlamentul European.

 

Partidul Democrat Unionist, de a cărui susţinere depinde Guvernul Theresa May, se opune instituirii de controale între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii. De asemenea, unii membri ai Guvernului britanic au semnalat că ar putea demisiona dacă premierul Theresa May va face concesii în negocierile cu UE. Michel Barnier a subliniat că sunt necesare alegeri politice dificile în Marea Britanie, dar nu din cauza Uniunii Europene, ci din cauza rezultatului referendumului în favoarea Brexit.

 mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate