Cu o lungime de 23 de metri, corabia a fost descoperită în Marea Neagră de o echipă de specialişti anglo-bulgari şi a devenit oficial cea mai veche epavă intactă găsită vreodată.
Cercetătorii spun că această corabie seamănă cu navele comerciale desenate pe vasele pentru vin din Grecia antică, un exemplu în acest sens fiind obiectul cunoscut drept "Siren Vase" care se află la British Museum din Londra.
Corabia este intactă din punct de vedere al structurii, dar şi al mărfurilor pe care le transporta.
Arheologii, membri ai Black Sea Maritime Archaeology Project (MAP), spun că nava s-a conservat atât de bine datorită lipsei de oxigen de la adâncimea la care se află, de aproximativ doi kilometri.
Echipa de arheologi a dorit ca nava să nu fie deplasată din locul unde a fost descoperită, dar fragmente prelevate din aceasta au fost analizate de specialiştii de la Universitatea din Southampton, iar rezultatele "au confirmat că aceasta este cea mai veche epavă intactă cunoscută omenirii".
Studiul privind această descoperire va fi prezentat la o conferinţă Black Sea MAP, organizată la Wellcome Collection din Londra săptămâna aceasta.
Mediafax