fbpx

Dispariția fostului şef al Interpol: Soţia lui a angajat două firme de avocatură pentru a-i da de urmă

 

Soţia fostului şef al Interpol Meng Hongwei a angajat două firme de avocatură pentru a afla unde este soţul său, care a dispărut în timpul unei călătorii pe care a făcut-o în China cu aproximativ o lună în urmă, dar aceasta ar fi refuzat să vorbească cu el prin telefon, relatează Reuters.

 

La câteva zile de la data la care soţia lui Meng a anunţat dispariţia acestuia, determinând autorităţile franceze să deschidă un proces pe numele lui. China a transmis că fostul şef al Interpol este anchetat pentru corupţie şi alte încălcări ale legii.

Interpolul, al cărui sediu se află în Lyon, Franţa, a anunţat că Meng şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al instituţiei.

Ultima dată când acesta a luat legătura cu soţia sa a fost pe data de 25 septembrie, când Meng i-a trimis un mesaj prin WhatsApp în care îi spunea să aştepte un apel de la el.

Grace Meng a declarat că a angajat două firme de avocatură, din Londra, respectiv Paris pentru a urmări cazul soţului său. 

”De la dispariţia soţului meu, oameni din toată lumea au întrebat ce pot să facă pentru a ajuta”, a transmis aceasta printr-un email, anunţând faptul că a apelat la ajutorul a două case de avocatură.

”Mai presus de toate, îndemn pe toată lumea să ridice vocea şi să ceară Chinei să respecte drepturile fundamentale ale omului”, a declarat ea.

”Dispariţia lui nu poate fi decât din motive politice”, a adăugat aceasta.

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate