„EU27 a aprobat Acordul de Retragere şi Declaraţia Politică privind viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie”, a transmis Tusk printr-un mesaj postat pe Twitter.
Liderii ţărilor membre UE au aprobat acordul la mai puţin de o oră de la începutul discuţiilor oficiale din cadrul summitului de la Bruxelles.
Aprobarea acordului vine după mai mult de 18 luni de negocieri între cele două părţi. Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 29 martie 2019.
Următorul pas este unul dificil pentru premierul britanic Theresa May, deoarece trebuie să obţină aprobarea Parlamentului britanic. Votul în Parlament va avea loc la începutul lunii decembrie, dar aprobarea acestuia este incertă, având în vedere că reprezentanţii mai multor partide politice şi-au manifestat dezacordul în ceea ce priveşte prevederile negociate de premier.
Concluziile summitului de duminică au fost publicate pe site-ul Consiliului European.
„Consiliul European aprobă Acordul de ieşire a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. În consecinţă, Consiliul European invită Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul Europei să ia măsurile necesare pentru a asigura intrarea în vigoare a acordului la data de 30 martie 2019”, se menţionează în primul punct al comunicatului.
„Consiliul European aprobă Declaraţia Politică privind viitoarele relaţii dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Consiliul European reiterează determinarea Uniunii de a păstra un parteneriat cât de strâns posibil cu Marea Britanie, conform prevederilor din Declaraţie”, au transmis reprezentanţii CE.
De asemenea, în ultimul punct al comunicatului publicat, Consiliul European i-a mulţumit lui Michel Barnier, negociatorul-şef al Uniunii Europene, „pentru eforturile depuse în procesul de Brexit şi pentru menţinerea unităţii UE27 în timpul negocierilor”.
În cadrul summitului din Bruxelles, liderii ţărilor din UE şi-au manifeste părerea faţă de două documente: Acordul de ieşire din Uniunea Europeană şi o declaraţie politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Blocul comunitar.
Acordul de ieşire a Marii Britanii din UE numără 585 de pagini şi stabileşte condiţiile de Brexit, printre care plătirea unei taxe de 39 de miliarde de lire sterline, drepturile cetăţenilor şi problema graniţei cu Irlanda de Nord.
Înainte de participarea la summit, Theresa May a publicat pe Twitter scrisoarea, prin care cere cetăţenilor Marii Britanii „să fie uniţi”.
Premierul britanic a transmis că acordul promite „un viitor bun” pentru Marea Britanie şi că ieşirea din Uniunea Europeană va fi „un moment de reînnoire şi reconciliere pentru ţară”.
Mediafax