fbpx

Prima statuie a reginei Maria din afara graniţelor României - dezvelită miercuri în Elwick Place - Ashford

Miercuri, 12 decembrie 2018 a avut loc la Ashford un emotionant eveniment- ceremonia de dezvelire a primei statui a Reginei Maria in afara granitelor Romaniei. 

 

Monumentul dedicat Reginei Maria a fost realizat de Insitutul Cultural Roman in contextul sarbatoririi Centenarului Marii Uniri si este donat orasului Ashford de catre statul roman. 

Statuia cu inaltimea de 2.2 metri a fost realizata din bronz de sculptorul Valentin Duicu, absolvent al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti - Secţia Sculptură, ca urmare a câştigării concursului de soluţii demarat de ICR în vara acestui an.

 

„De obicei caut sa fiu si atras de personaj, atunci cand ma implic in realizarea unei lucrari, ca sa-l  simt, ca un actor care intra in pielea celui pe care-l va interpreta. Am procedat la fel si in cazul acestei statui. Stim cu totii cine este Regina Maria, dar pentru lucrarea mea m-am documentat si mai mult. M-au impresionat cuvintele sale din jurnal, in care spunea ca mantia (la care s-a lucrat doi ani) este foarte frumoasa si i se potriveste perfect, dar, ca si coroana, este foarte grea. Insa, scria Regina Maria, «pentru poporul meu, care ma stie darza si ambitioasa, le voi purta, pentru ca nu vreau sa-l dezamagesc»”, marturiseste sculptorul Valentin Duicu.

Statuia reginei Maria a fost amplasata in  Elwick Square, in mijlocul unui nou centru civic aflat in apropierea  zonei istorice si a parcului ce poarta numele bunicii Reginei Maria, Victoria. 

 

La ceremonie au participat  Principesa Elena a Romaniei, principele Nicolae alaturi de sotia sa Alina Binder, reprezentanti ai autoritatiilor locale printre care si primarul Ashford, Jessamy Blanford, liderul consiliului local Gerry Clarkson, Presedintele Institutului Cultural Roman Liliana Turoiu si Ambasadorul Romaniei la Londra, Dan Mihalache. 

 

Discursurile din cadrul ceremoniei au evidentiat calitatile deosebite ale Reginei Maria, principesa Elena aratand că Regina Maria a fost "o figură de prestigiu în viaţa publică românească şi europeană", ea amintind "rolul activ" jucat de Regina in ridicarea moralului trupelor in timpul Primului Război Mondial, vizitele oficiale efectuate de suverana in Franta si Marea Britanie, pentru a sustine cauza Romaniei la Conferinta de Pace.  

Liliana Turoiu, presedinte al Insitutului Cultural Roman a evidentiat importanta evenimentului de la Ashford:  "ICR a dezvoltat peste 2.000 de evenimente dedicate Centenarului, insa evenimente ca acesta sunt rare, iar faptul ca aceasta statuie va ramane in urma noastra sute de ani cred ca este cel mai important lucru", a declarat aceasta. 

 

La randul sau ambasadorul Romaniei la Londra, Dan Mihalache a catalogat evenimentul ca fiind o demonstrare a pretuirii  "pe care o dau romanii unui simbol naţional cum este Regina Maria", declarand totodata ca Regina Maria este valorizata ca un simbol national de devotament fara de natiunea romana, de preocupare, de efort, de sacrificiu personal.

 

Ceremonia a fost urmata de o receptie si o proiectie de film despre viata reginei Maria, realizat pentru TVR de Camelia Csiki.

 

Nascuta in apropiere de Ashford, Regina Mariei  ramane in istoria recenta a Romaniei un mare patriot al tarii noastre, un emblematic personaj feminin care a iubit Romania si oamenii sai neconditionat, cucerind inimile acestora asa cum nimeni altcineva nu a mai reusit in cei 100 de ani de la Marea Unire. Curajul si determinarea reginei Maria, pasiunea si dedicarea cu care aceasta a luptat pentru Romania, felul in care ea a ingrijit soldatii raniti in primul razboi mondial i-au adus in popor numele de "Regina-Soldat", fiind totodata supranumita si Inima Romaniei. 

 

Ziua de 12 decembrie 2018 va ramane o amintire emotionanta pentru participantii la eveniment, o zi in care o coarda sensibila a sufletului de roman a fost atinsa pentru zecile de romani si prieteni ai Romaniei participanti la eveniment.

 Romani in UK

Album foto : Inno Brezeanu

Ceremonia de dezvelire a statuii reginei Maria in Ashford Kent

/70
Views

External sponsored links

Anunturi promovate