"Am decis sa cream un for informal pentru schimburi de idei si de experienta intre noi, edilii oraselor in cauza si intre administratiile publice locale pe care le conducem, dar si de cooperare pe proiecte mari, in primul rand de conectivitate de mare viteza, dar si in domeniile cultura, educatie, sanatate, turism, sport, securitate si dezvoltare, in sens larg", a anuntat Nicolae Robu.
Edilul din Timisoara a subliniat ca semnarea de sambata de la sediul Primariei Timisoara este documentul - temelie al Aliantei Vestului.
"Ce semnam astazi va fi documentul temelie al Aliantei Vestului. Vreau sa va spun ca in abordarea noastra veti gasi o sectiune ce reprezeinta viziunea pe care o avem, argumentele ce au stat la baza initiativei si o sectiune in care am enumerat obiectivele pe care le urmarim si trebuie sa intelegem ca nu sunt liste inchise, ci sunt obiective concrete pe care noi indraznim sa le nominalizam din start", a spus Robu.
Primarul din Timisoara a tinut sa mentioneze ca initiativa nu este una impotriva cuiva anume.
"Am fost intrebati daca aceasta initiativa am pornit-o impotriva cuiva, daca ne-am saturat, nu mai spun de ce. Vrem sa fie foarte clar: nu. Nu suntem oameni ai negativului, suntem oameni ai pozitivului. Initiativa ar trebui sa ne permita sa facem mai multe decat pana acum, sa fim mai performanti, sa iesim din statutul de primar pe care statutul ni-l confera strict pe raza unitatii administrativ teritoriale unde am asumat responsabilitati.
Documentul major care sta la baza ideii noastre este declaratia de la Alba Iulia. In spiritul acestei declaratii, vrem sa punem la baza acestei structuri principiul libertatii comunitatilor de a se asocia, de a-si optimiza resursele.
Si mai este un principiu, principiul stabilitatii administrative. Vedem ca guvernele nu sunt de prea lung termen in Romania. Administratiile locale au stabilitate la 100 de ani de la Marea Unire in care mai bine de jumatate au fost petrecuti sub diferite dictaturi, acum e momentul sa ne aplecam asupra declaratiei de la Alba Iulia, un excelent manifest al libertatii", a mai spus Robu.
Alianta Vestului transmite un mesaj de responsabilitate, spune si Gheorghe Falca, primarul din Arad.
"Alianta Vestului doreste sa transmita un mesaj de responsabilitate. AVE salutul roman este asumarea noastra de oameni care vrem sa traim responsabil. Vorbim foarte concret de stabilitate. Acest proiect inseamna o fundatie pentru cele trei directii din platforma noastra. Este important cand vorbim de obiective sa constientizam necesitatea. De aceea, indemeindu-ne aceasta platforma, noi, primarii oraselor Timisoara, Oradea, Arad, Cluj - Napoca asumam o responsabilitate", a spus Falca.
Initiativa celor patru primari nu legatura cu separatismul teritorial, a subliniat si Emil Boc.
"As vrea sa va spun ce nu este aceasta initiativa. Aceasta initiativa nu are niciun fel de legatura cu niciun fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul intrebarii statul unitar roman. Acest proiect nu este indreptat impotriva guvernului de la Bucuresti, ci dimpotriva, impreuna sa avem o Romanie mai puternica si mai bogata. Niciun stat din lume nu poate fi mai bogat daca nu are orase puternice si bogate.
Are la baza principiul subsidiaritatii care este la baza UE si anume ca decizia trebuie sa fie luata de autoritatea publica cea mai apropiata de nevoile cetateanului. Al doilea lucru este legat de centralizare. Metoda de guvernare prin centralizare este o metoda ce apartine trecutului. Numai asa pot fi avute in vedere toate motoarele de dezvoltare economica. In UE sunt 300 de regiuni. Daca toate aceste motoare ar functiona la capacitate maxima, lucrurile ar merge mai bine. Aceasta initiativa isi propune sa foloseasca in interesul Romaniei aceste motoare de dezvoltare pentru ca vom avea cu totii o Romanie mai puternica si mai dezvoltata", a declarat Emil Boc.
Alianta Vestului va forma o Asociatie de Dezvoltare Interregionala prin care va atrage fonduri europene.
"Scopul nostru este ca, punand impreuna fortele si energile noastre, sa facem ca orasele noastre sa fie mai prospere. Credem ca cele 4 orase aliate, actionand in comun, sa fie mai accesibile si atractive pentru investitii din fonduri europene.
Unul dintre obiectivele imediate este sa constituim o Asociatie de Dezvoltare Interregionala care sa fie un partener al Guvernului pentru ca in exercitiul financiar viitor sa aiba un capitol dedicat. Acesta este un obiectiv important si credem ca suntem un partener care poate fi luat in calcul pentru un astfel de proiect pilot in Romania.
Credem ca impreuna suntem atractivi pentru oameni. Conectarea mai buna intre cele 4 orase rutier, feroviar si din punct de vedere al ideilor, al sistemelor informatice, al mediului universitar ne propunem sa fie un baraj pentru migrarea romanilor in Europa.
Studiile arata ca o buna parte din romani opteaza pentru o migratie interna. Aceasta dezvoltare economica pe care o urmarim ne propunem sa fie un factor de atractie pentru ca cei care cauta un viitor mai bun sa il gaseasca in Romania.
Vom extinde modelele de buna practica intre noi, daca ceva functioneaza bine la Timisoara va fi preluat de Oradea si asa mai departe. Si in felul acesta sa recuperam intarzierile pe care le avem", a declarat Ilie Bolojan.
Asociatia de Dezvoltare Interregionala ar urma sa se infiinteze in primul trimestru al anului viitor.
Printre obiectivele asumate de Alianta Vestului se numara:
- imbunatatirea radicala a mobilitatii intre cele patru orase;
- accelerarea implementarii proiectului autostrada Transilvania;
- sustinerea si urgentarea proiectului Via Carpathia;
- sustinerea si urgentarea proiectului Autostrada Timisoara- Belgrad;
- dezvoltarea unei conexiuni de trenuri de mare viteza intre cele patru orase;
- dezvoltarea unei retele de transport public inter regional si intraregional;
- cresterea mobilitatii ecologice in zona metropolitana prin proiecte de tip tren, tramvai, troleibuz, autobuz electric, metrou metropolitan;
- sustinerea legii parteneriatului public privat pentru proiecte de infrastructure si multe altele.