fbpx

Schimb dur de replici la dezbaterea Preşedinţiei României în PE | Dăncilă: Românii simt inechitate când văd că ţara lor e ţinută în afara spaţiului Schengen/ Amnistierea nu e un demers acceptabil. Nu distruge

 

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, în Parlamentul European, după ce Guvernul a fost criticat în legătură cu un posibil proiect privind amnistia, că nu există un astfel de document pe masa Executivului şi că acest for vrea doar să protejeze cetăţenii împotriva abuzurilor.

 "Referitor la amnistie, am spus de nenumărate ori -nu am niciun act normativ pe masa guvernului referitor la acest lucru. Nu cred să apărăm pe nimeni, vrem să protejăm cetăţenii împotriva abuzurilor. Vrem să protejăm drepturile cetăţenilor care au fost afectaţi de decizii ale justiţiei, de protocoale secrete între servicii şi justiţie. Cei care ţipă tare acum, mulţi dintre ei vor să ascundă ce s-a întâmplat de fapt în România şi că au fost parte a acestui sistem care a dus la încălcarea drepturilor omului", a declarat Viorica Dăncilă.

Preşedintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat marţi, în plenul în care este prezentă Viorica Dăncilă, că familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliţie, implicat ALDE România, dacă nu îşi schimbă abordarea pe amnistie.

Şi alţi europarlamentari au catalogat drept de neacceptat un demers cum ar fi ordonanţa privind amnistia.

 

Cum răspunde Viorica Dăncilă criticilor din Parlamentul European: Să lăsăm fiecare popor să aibă propriile convingeri

Premierul Viorica Dăncilă a răspuns marţi criticilor din Parlamentul European  spunând că şi aleşii români pot veni cu recomandări pentru alte state, dar fiecare ţară trebuie lăsată să aibă "propriile convingeri".

"Cunoaştem dosarele şi provocările pe care le avem, de aceea am cerut consens şi vom lucra în această direcţie. Mă aşteptam ca un lider de grup politic să vină cu propuneri de agenda europeană, nu probleme interne ale unei ţări care a preluat preşedinţia Consiliului UE", a spus Viorica Dăncilă.

"Pentru credibilitate aş vrea să ştiu ce reproşează Verhofstadt Guvernului României, să îi lase pe români să hotărască singuri şi să nu inducă propriile convingeri. Şi colegii mei pot veni cu sugestii pentru alte ţări, dar trebuie să lăsăm fiecare popor să aibă propriile convingeri", a mai spus premierul. 

Preşedintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat marţi, în plenul în care este prezentă Viorica Dăncilă, că familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliţie, implicat ALDE România, dacă nu îşi schimbă abordarea pe amnistie.

"Ţara dvs merge pe calea lui Orban şi Kaczynski. Citesc în presă că aveţi în vedere o lege a amnistiei. Dacă se confirmă atunci familia mea europeană nu va merge cu dvs. E o critică la adresa unei practici la adresa unei majorităţi politice a ţării dvs şi cred că am dreptul ca cetăţean de onoare în România, unde am apărat interesele României în Tratatul de la Nisa şi erau idei să scadă drepturile de vot Europei de Est şi am reuşit să obţinem pentru România aceleaşi drepturi de vot. Faceţi curăţenie fără compromisuri cu forţele trecutului", a spus acesta.

 

Dăncilă, despre suspendarea emisiei Realitatea TV: Nu are vreo legătură Guvernul cu acest lucru

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, în Parlamentul European, că Guvernul nu are nicio legătură cu suspendarea emisiei postului Realitatea TV. Ea le-a mai spus eurodeputaţilor că un post TV a avut întreruptă emisia pentru 10 minute, dar acest lucru a fost decis de CNA.

”Domnule Preda, aţi făcut o afirmaţie foarte gravă legată de libertatea presei. Vă asigur, asigur Parlamentul European, că Guvernul României nu are nicio legătură cu acest aspect, dar asta înseamnă dezinformare, asta înseamnă ceea ce nu trebuie să facem de acum încolo. Într-adevăr un post TV a avut întreruptă emisia pentru 10 minute, lucru decis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Nu ştiu care e motivul, nu are vreo legătură Guvernul cu acest lucru, dar trebuie ca noi ca şi pro-europeni trebuie să fim atenţi la declaraţiile şi să vorbim ceea ce reflectă realitatea, pentru că altfel vom fi judecaţi şi noi care ne dorim pentru UE un viitor mai bun”, a spus Viorica Dăncilă.

Realitatea TV trebuie să-şi oprească emisia obişnuită pentru 10 minute, joi, între orele 19.00 şi 19.10, potrivit unei decizii luate marţi de CNA, care a sancţionat postul TV pentru modul în care a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a adoptat sancţiunea cu şase voturi pentru din nouă, a declarat pentru MEDIAFAX Radu Herjeu, unul dintre membrii CNA care nu au susţinut decizia luată.

 

Ska Keller, despre justiţia din România: Modificările aduse legilor vor legaliza corupţia

Copreşedintele Grupului Verzilor din Alianţa Liberă Europeană, Ska Keller, a declarat marţi că modificările aduse legilor justiţiei din România vor legaliza corupţia şi că Preşedinţia României la Consiliul UE va trebui să dea dovadă de credibilitate şi ţara să răspundă atacurilor la statul de drept.

„În ultimii ani România a făcut progese în combaterea corupţiei, însă astăzi mii de români au ieşit în străzi pentru a-şi cere drepturile, pentru libertăţi civile şi bune guvernări. Însă nu sunt ascultaţi. Modificările aduse legilor vor legaliza corupţia. Guvernul intenţionează de altfel să interzică dreptul ala protest. Aceste şase luni vor fi pline de evenimente. Preşedinţia trebuie să fie un exemplu, să dea dovadă de credibilitate. Mai aveţi timp, însă timpul trece. Preşedinţia are nevoie de o viziune pe termen lung, iată de ce e bine că aţi fixat summit-ul de la Sibiu în luna mai. Trebuie să stabilim cum veţi răspunde atacturile la statul de drept, cum facem faţă schimbărilor climatice, respectarea drepturilor cetăţenilor”, a afirmat Ska Keller în plenul Parlamentului European.

Copreşedintele Grupului Verzilor a adăugat că Preşedinţia Consiliului UE „e o sarcină vitală în relaţiile inter-instituţionale” ale statelor membre Uniunii şi că „ România are o tradiţie îndelungată pentru a luptă pentru libertăţile civile. A reuşit să elimine dictatura”.

În încheiere Ska Keller a urat succes României, care va conduce Consiliul UE pentru următoarele şase luni.

„Vă urăm mult succes cu toate aceste provocări şi sperăm să fim impresionaţi”, a încheiat Ska Keller, în plenul Parlamentului European.

 

Cristian Preda, o acuză pe Dăncilă că are "gândire ceauşiştă, în Parlamentul European: În momentul în care discutaţi în România un post de televiziune are emisia suspendată

Europarlamentul Cristian Preda a acuzat-o, marţi, în Parlamentul European, pe Viorica Dăncilă că are o "gândire ceauşiştă" şi a făcut referire la suspendarea emisiei postului Realitatea TV, întrebând premierul cu poate continua colaborarea cu PE, având în vedere acuzaţiile.

 

Cristian Preda, o acuză pe Dăncilă că are "gândire ceauşiştă, în Parlamentul European: În momentul în care discutaţi în România un post de televiziune are emisia suspendată

"Aţi susţinut în numeroroase rânduri că activitatea Comisiei Europene e bazată pe superficialitate. De asemenea aţi criticat că forţe străine. Cum credeţi că veţi putea colabora cu PE? În momentul în care discutaţi în România un post de televiziune are emisia suspendată pentru că a transmis imagini de la protestele din 10 august. Îi transmis domnului Bullmann că libertatea presei…. Asta ar trebui să vă îngrijoreze doamna premier dacă nu aţi fi în gândirea ceauşiştă", a declarat Cristian Preda, europarlamnetar român.

Preda a făcut referire la decizia CNA, de suspendare a emisiei postului Realitatea TV, pentru 10 minute în cursul zilei de joi, pentru modul în care a relatat evenimentele din timpul mitingului diasporei din 10 august 2018.

 

Maria Grapini critică reacţia unor europarlamentari, după discursul premierului Dăncilă: Colegii au venit cu informaţii false în PE când noi ne străduim să le eliminăm

Europarlamentarul Maria Grapini a criticat unii colegi români despre care spune că au dezinformat forurile europene şi este convinsă că Executivul de la Bucureşti va duce preşedinţia Consiliului UE înainte.

Maria Grapini critică reacţia unor europarlamentari după discursul premierului Dăncilă: Colegii au venit cu informaţii false în PE când noi ne străduim să le eliminăm.

"Am făcut şi eu parte dintr-un Guvern şi ştiu cum este. Sunt convinsă că veţi duce Preşedinţia înainte. Avem oameni foarte bine pregătiţi. Altceva voiam să spun că este regretabil că aceşti colegi ai noştri au venit cu informaţii false în PE când noi în PE ne străduim să eliminăm ştirile false. Trebuie să vorbim la subiect, despre program, despre priorităţi, nu să vorbim despre lucruri pe care nu le ştiţi şi vă asigur că nu le ştiţi", a declarat Maria Grapini, europarlamentar român.

Mai mulţi aleşi europarlamentari au avertizat legat de o posibilă ordonanţă privind amnistia.

 

Mesaje din PE: Amnistierea nu e un demers acceptabil/ Nu distrugeţi Preşedinţia

Printre mesajele transmise de europarlamentari, în şedinţa Parlamentului în care premierului Viorica Dăncilă a prezentat priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE, au fost şi cele legate de faptul că amnisitia nu este de acceptat, dar şi recomandarea "să nu fie distrusă preşedinţia".

Dubravka Šuica: "Sunt ferm convinsă că vom avea o foarte bună colaborare. Sunt convinsă că tema coeziunii va fi dificilă în contextul actual. Aţi menţionat şi depăşirea decalajelor şi sper că veţi avea succes. Ne dorim ca atât Bulgaria, cât şi Croaţia să poată adera la Spaţiul Schengen pentru a dispărea Europa celor două viteze. Există multe nemulţumiri şi în România, multe proteste, in cazul dvs chiar şi statul de drept a fost pus sub semnul întrebării. Aţi mai spus că statul de drept ţine de principiul subsidiarităţii şi acest lucru nu îl putem accepta. Aţi auzit ce au spus oamenii în stradă, cetăţenii dvs în stradă".

Maria João Rodriguues: "Permiteţi-mi să vă spun care sunt aşteptările şi dorinţele noastre şi ce fel de Europa dorim să promovăm prin summit-ul de la Sibiu. Considerăm că aţi stabilit priorităţilor corecte, iar coeziunea socială este prioritatea centrală. Pilonul social care poate deveni lege şi instrument. În al doilea rând, un pre-acord privind CFM cu coeziunea ca prioritate centrală, nu doar pentru statele membre, dar şi pentru Zona Euro. Şi o a doua chestiune – Va fi România inclusivă în Spaţiul Schegen. A treia chestiune este un parteneriat mai bun cu vecinii de la Est, astfel vom gestiona mai bine şi mai uşor migraţia, dincolo de ce se va întâmpla cu Brexit".

Nirj Deva:" Acum doi ani Brexit ni s-a părut foarte simplu. Acum este un subiect mare, iar Theresa May are un bolovan mare de gestionat, însă doamna May doreşte să obţină ce e mai bună pentru Regatul Unit. Dumneai este între ciocan şi nicovală şi doreşte să găsească ce e mai bun ca să aibă succes în această problemă".

 

Kazimierz Michał Ujazdowski: "Trebuie să gestionăm bugetul. Politica de coeziune reprezintă o prioritate la care ţin foarte mult şi sunt sigur că România va aduce o anumită sensibilitate geopolitică, în ceea ce se petrece în Estul nostru, în relaţiile noastre cu Rusia. Sigur respectarea statului de drept e foarte importantă, dar cred că trebuie să urăm României să depăşească obstacolele"

Norica Nicolai: "Fără îndoială preşedinţia rotativă va fi una provocatoare. Nu e uşor să vorbeşte dar e foarte uşor pentru unii să vorbească în afara realităţii şi această dezinformare şi lipsă de realitate în aface afirmaţii este un aspect cu care ne confruntăm"

 

Gnnar Hokmark: "Cred că e fantastic că România deţine Preşedinţia Consilului UE, dar trebuie să faceţi acest lucru fantastic, iar dvs şi Guvernul dvs trebuie să combateţi corupţia. Amnistierea politicienilor corupţi, pentru că susţineţi că sunt supraaglomerate închisorile nu este un demers acceptabil în UE. Amnistierea corupţilor pentru a vă proteja proprii oameni nu este acceptabil. Am auzit că dl Udo Bullmann v-a apărat. Eu cred că a fost ruşinos acest lucru pentru socialist. Credem că e fantasit că deţineţi Preşedinţia. Nu o distrugeţi, asumaţi-v-o"

 

Doru-Claudiu Frunzulică, europarlamentar PSD : Nu credeţi că e o ruşine că astăzi Joseph Daul l-a felicitat pe dl Iohannis că va conduce foarte bine Preşedinţia Consiliului UE, când ştim că aceasta e deţinută de Guvernul României. De asemenea, dl Kurtz i-a predat simbolic Preşedinţia Consiliului UE dl preşedinte?"

Gunnar Hokmark: "Eu cred că colegul meu nu a înţeles despre ce vorbim în România. Eu vorbeam despre corupţia din România. Dvs vorbiţi despre altceva. Pe mine nu mă supără ce aţi spus dvs, mai degrabă cred că dvs şi socialiştii din România ar trebui să fiţi la fel de drastici".

 

Europarlamentar PSD: Comisia Europeană să intervină urgent privind legislaţia austriacă privind alocaţiile

Eurodeputatul PSD Răzvan Popa a anunţat marţi că solicită Comisiei Europene să ia măsuri cât mai urgent privind legislaţia din Austria privind alocaţiile pentru copiii imigranţilor. El mai afirmat cu un astfel de regim de discriminare nu ar trebuie să fie acceptat în Europa.

"Fac un apel la Comisia Europeană să urgenteze această analiză şi să ia măsurile care se impun, astfel încât cetăţenii români din Austria să nu fie victimele unor politici discriminatorii, incompatibile cu valorile europene", a declarat Răzvan Popa, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Europarlamentarul a explicat faptul că prin introducerea acestei legi românii vor fi discriminaţi alături de ceilalţi cetăţeni din alte state membre care muncesc în Austria.

 

Preşedintele grupului ALDE în Parlamentul European, ULTIMATUM pentru Bucureşti: Ţara dumneavoastră e pe calea lui

Preşedintele grupului ALDE în Parlamentul European, Guy Verhofstadt, a declarat marţi, în plenul în care este prezentă Viorica Dăncilă, că familia europeană din care face parte nu va merge alături de coaliţie, implicit ALDE România, dacă nu îşi schimbă abordarea pe amnistie.

"Ţara dvs preia preşedinţia într-un moment critic. Am făcut o listă transportul, reforma bancară, CFM, unde avem nevoie de un acord şi articolul care se îndreaptă împotriva guvernului polonez şi cel lansat împotriva lui Orban. Sper ca dvs şi preşedinţia dvs aveţi foarte multe de făcut şi sper să nu apară un articol 7 şi în cazul României, nu sunteţi departe de acest moment. Am fost ultima dată împreună cu câţiva colegi la Bucureşti, ne-am întâlnit cu dl Dragnea şi a apărat aceste dosare şi a spus că statul de drept e o chestiune de subsidiaritate. Nu se pune problema subsidiarităţii. În aceeaşi zi i-am spus dl Tăriceanu şi mi-a transmis că majoritatea parlamentară va modifica legile şi vor respecta propunerile de la Veneţia. Mai mult propunerile vor fi trimise Comisiei de la Veneţia pentru a remedia Codul Penal, codul de procedură penală şi legea ong-urilor. Vreau să vă spun că de când ne-am întâlnit niciuna dintre promisiunile dvs nu a fost respectată", a declarat Guy Verhofstadt.

Preşedintel ALDE European ameninţă şi legat de abordarea privind amnistia, spunând că dacă la Bucureşti coaliţia nu îşi schimbă opinia, "familia mea europeană nu va merge cu dvs".

"Ţara dvs merge pe calea lui Orban şi Kaczynski. Citesc în presă că aveţi în vedere o lege a amnistiei. Dacă se confirmă atunci familia mea europeană nu va merge cu dvs. E o critică la adresa unei practici la adresa unei majorităţi politice a ţării dvs şi cred că am dreptul ca cetăţean de onoare în România, unde am apărat interesele României în Tratatul de la Nisa şi erau idei să scadă drepturile de vot Europei de Est şi am reuşit să obţinem pentru România aceleaşi drepturi de vot. Faceţi curăţenie fără compromisuri cu forţele trecutului", a mai spus acesta.

 

Stolojan, premierului Dăncilă: Convingeţi că România e pregătită să adere la Schengen

Europarlamentarul Theodor Stolojan a declarat, marţi, că România nu este nici membră a spaţiiului Schengen şi nici membră a zonei Euro, ceea ce arată că nu este pe deplin integrată în UE. El i-a cerut Vioricăi Dăncilă să se întâlnească cu reprezentanţii instituţiilor de care depinde aderarea.

„V-aţi exprimat îngrijorarea ca statele membre din est să nu fie lăsate la periferia UE. Atât timp cât de exemplu România nu este nici membră a spaţiului Schengen şi nici membră a zonei euro, ţara noastră nu este pe deplin integrată în UE. Preşedinţii instituţiilor europene au arătat că România este pregătită şi că susţin aderarea ei la Schengen. Dar nu este suficient. Ca premier aveţi obligaţia faţă de toţi românii şi faţă de mediul de afaceri din România de a va întâlni cât mai rapid cu prim-miniştri din Olanda şi Franţa, cu cancelarii Germaniei şi Austriei şi să îi convingeţi că România merită şi e pregătită să adere la Schengen”, a declarat Theodor Stolojan, în plenul Parlamentului European.

Acesta a adăugat că premierul ar trebui să poarte discuţii şi în parlamentul olandez, dar fără Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea, fiind „lipsiţi de credibilitate”.

„ În Olanda ar trebiui să mergeţi şi în Parlament, dar fără cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlmentului României, care sunt lipsiţi de orice credibilitate datorită motivelor binecunoscute”, a adăugat Stolojan.

Europarlamentarul i-a mai cerut premierului Viorica Dăncilă să facă public planul de acţiune pentru aderarea la zona euro.

„În ceea ce priveşte zona euro v-aţi pronunţat că veţi face public planuld e acţiune în acest scop. Anul 2018 a trecut şi nu avem încă planul. Vă rog să vă împliniţi promisiunea în cel mai scurt timp posibil”, a conhcis Theodor Stolojan.

Theodor Stolojan a susţinut că miniştri din Cabinetul Dăncilă ar trebui să ţină cont de recomandările experţilor din reprezentanţa României, fiind noi şi fără experienţă privind dosarele de pe agenda europeană.

„Avem dosare grele pe masă negocierilor cu Consiliul.: migraţia, mobilitatea în transporturi, peste 40 de rapoarte care privesc cadrul financiar multianual 2021-2027 şi altele. Soluţiile din aceste negocieri vor prefigura viitorul UE în următorii ani. După cum ştiţi aveţi foarte mulţi miniştri noi care nu au experienţa negocierilor cu instituţiile europene. Vă rog să le cereţi să se bazeze pe recomandările experţilor de la reprezentanţa României care cunosc foarte bine dosarele de pe agenda europeană”, a declarat Stolojan, în PE.

 

Membru Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, după discursul susţinut de premierul român: Nu există temei pentru a institui AMNISTIA

Udo Bullmann, membru al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, a declarat marţi, în plenul PE în care este prezentă Viorica Dăncilă, faptul că statul de drept nu poate fi manipulat după bunul plac al unora şi nu există nu există temei pentru a institui amnistia.

"Evaluăm foarte bine angajamentul tău faţă de aderarea României la UE. Ca fost europarlamentar cred că ai această experienţă. Am ascultat cu mult interes cele spuse de tine şi ai dreptate coeziunea socială reprezintă un element important. În ultima vreme s-a văzut foarte clar care este situaţia la Londra şi câtă muncă trebuie făcută, indiferent de decizia care se va lua diseară. Vreau să te laud, că am multă stimă pentru tine, că ai decis în perioadă Crăciunului să contribui în zona meditareeană, celor care vor să salveze vieţi şi nu să ignori problema. Trebuie să combatem decisiv corupţia. Dacă există ţară în care serviciile au influenţă asupra justiţiei, e o situaţie pe care nu o putem accepta", a declarat Udo Bullmann, membru al Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.

Europarlamentarul spune că statul de drept nu poate fi manipulat după bunul plac pentru a servi intereselor politice, iar reformarea este importantă, dar nu există temei pentru a institui amnistia.

"Aş vrea să ştiu care este răspunderea dumnealui (preşedintele Iohannis – nr.) în ceea ce priveşte serviciile de informaţii. Sunt oameni care au suferit pe nedrept, dar nu există temei pentru a institui amnistia. Statul de drept este o realizare a societăţii europene care protejează oamenii care garantează libertăţile oamenilor şi pune capăt arbitrarului. Noi ca social-democraţi ştim acest lucru. Statul de drept nu poate fi manipulat după bunul plac pentru a servi intereselor politice. Dorinţa dvs de reformare poate fi o premisă excelentă pentru o cooperare foarte bună, dar vreau să vă spun că dacă în aceste zile în care se închid universităţile din nou, lucru care nu s-a mai întâmpla din perioadă fascismului, dacă nu există respect pentru libertatea jurnaliştilor, atunci dl Orban trebuie să se întoarcă de la uşă", a mai spus Udo Bullmann.

 

Vicepreşedinte al Comisiei Europene, după discursul Vioricăi Dăncilă: Statul de drept, o valoare care nu poate fi diluată nicăieri în Europa

Andrus Ansip, vicepreşedinte CE, a declarat marţi, în plenul PE, unde Viorica Dăncilă a prezentat priorităţile României în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului UE, că statul de drept este o valoare pentru care a luptat România, iar "aceste valori nu pot fi diluate nicăieri".

"Vorbesc în numele preşedintelui Juncker. Ca şi ţara mea Estonia şi alte state membre, România şi-a serbat a 100 a aniversare anul trecut. (...) România a făcut paşi înainte. În următoarele şase luni România va prezida Consiliul de miniştri într-o perioadă extrem de importantă pentru UE. Săptămâna trecută am fost la Bucureşti pentru a vedea pregătirile extrem de bine făcute. Preşedinţia înseamnă mai multă răspundere într-o perioadă de schimbare electorală. Comisia e alături de dvs şi este gata să vă sprijine permanent. Vom coopera pentru a asigura că următoarele şase luni sunt într-adevăr productive, de succes, contribuind la unitatea şi solidaritate europeană. Şi noi contăm pe dvs. Ne aşteptăm să găsiţi consens şi în Europa şi acasă. Spun astea pentru că toate depind de consens. Un front unit acasă vor ajuta o Europă unită să meargă inainte. România stie mai bine decât multe alte ţări ce înseamnă unitatea", a declarat Andrus Ansip, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Acesta a făcut referire şi respectarea statului de drept.

"România a făcut toate eforturile să îndeplinească criteriile de aderare. Nu era un exerciţiu birocratic, era un efort pentru acest scop. Aceste valori, democraţie şi stat de drept sunt unele pentru care a luptat România şi aceste valori nu pot fi diluate nicăieri în Europa. Trebuie să ne asigurăm că şi în cele şase luni şi după aceste şase luni lucrurile vor sta la fel. Avem 242 de propuneri înainte de Comisie pe marginea cărora legislativul trebuie să ajungă la un acord. Nu va fi foarte mult timp la dispoziţie, pentru că în 18 aprilie Parlamentul se dizolvă şi începe campania electorală. Multe dintre aceste 242 de propuneri vizează Brexit, regulile privind migraţia şi azilul", a mai spus vicepreşedintele Comisiei Europene.

 

Dăncilă: Românii simt inechitate când văd că ţara lor e ţinută în afara spaţiului Schengen

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, în Parlamentul European, că toate măsurile luate de forurile UE trebuie să se raporteze la cetăţenii statelor membre, dând exemplul amânarea aderării României la Spaţiul Schengen, care este privită ca o "inechitate" de români.

"Al patrulea pilon pe care se va desfăşura preşedinţia României va fi Europa valorilor comune. Altfel spus pentru a stimula coeziunea politică europeană ne propunem să promovăm intens principiile şi valorilor ce ne unesc. Totodată, trebuie să combatem cu fermitate o serie de probleme cu care se confruntă încă societăţile din cadrul Uniunii, cum ar fi rasismul, intoleranţa, xenofobia, populismul, antisemitismul sau discursul bazat pe ură. Ne dorim o Uniune mai democratică, deci vom promova egalitatea de tratament la care aspiră toate statele membre şi toţi cetăţenii europeni. Acest aspect este esenţial pentru încrederea cetăţenilor faţă de proiectul european", a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Dăncilă a făcut referire şi la amânarea aderării la Spaţiul Schengen.

"Vă spun acest lucru din perspectiva cetăţenilor români pe care îi reprezint în calitate de prim-ministru şi care, în pofida ataşamentului lor foarte puternic faţă de Uniune, resimt un tratament inegal faţă de România, în special atunci când ţara noastră este criticată pentru aspecte care sunt fireşti în alte state membre sau când României i se impun anumite condiţionalităţi care nu există în alte state ale Uniunii. Românii resimt inechitate când văd că ţara lor este ţinută în afara spaţiului Schengen şi vreau să mulţumesc cu această ocazie domnului preşedinte Jean-Claude Juncker şi domnului preşedinte Antonio Tajani pentru susţinerea totală pe care ne-o oferă pentru aderarea la Spaţiul Schengen", a mai spus premeierul.

"V-am dat aceste exemple din ţara mea pentru a se înţelege că anumite decizii care se iau la nivel european în privinţa unor state membre se răsfrâng în final la nivelul cetăţenilor din acele state şi determină într-un sens sau altul încrederea pe care aceştia o au faţă de Uniune. Deci tot timpul când luăm decizii trebuie să ne gândim la cetăţenii din statele membre vizate de hotărârile noastre şi trebuie să eliminăm orice formă de tratament diferenţiat astfel încât să consolidăm valorile comune ale Uniunii" a afirmat Viorica Dăncilă, în Parlamentul European, acolo unde a prezentat priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE.

 

Dăncilă: Într-o lume a digitalizării accelerate, să protejăm cetăţenii în spaţiul virtual

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, în Parlamentul European, că unul dintre pilonii preşedinţiei României va fi Europa siguranţei şi că ”într-o lume a digitalizării accelerate, trebuie să avansăm în ceea ce priveşte protejarea cetăţenilor în spaţiul virtual”.

”Al doilea pilon al preşedinţiei României va fi Europa siguranţei. Suntem în faţa unor noi provocări de securitate ce ameninţă siguranţa cetăţeanului. Uniunea Europeană se confruntă cu o paletă largă de riscuri şi ameninţări care pot să submineze valorile şi prosperitatea societăţilor noastre deschise. Într-o lume a digitalizării accelerate, trebuie să avansăm în ceea ce priveşte protejarea cetăţenilor în spaţiul virtual”, a spus Viorica Dăncilă

Ea a mai spus că este necesar să fie consoludată rezilienţa Uniunii la atacuri cibernetice.

”ecuritatea cibernetică va reprezenta o condiţie necesară pentru orice proiect referitor la societatea informaţională. Tot în legătură cu securitatea Uniunii vom trata cu toată seriozitatea negocierea şi finalizarea iniţiativelor privind gestionarea coerentă a fluxurilor migratorii, întărirea graniţelor externe ale Uniunii, intervenţiile de urgenţă, lupta împotriva terorismului, protejarea siguranţei cetăţenilor în spaţiul virtual, operaţionalizarea şi chiar extinderea mandatului Parchetului european către infracţiunile de terorism, precum şi consolidarea cooperării judiciare în materie civilă şi penală”, a mai spus premierul guvernului român.

 

Dăncilă, în PE: Viziunea e în jurul ideii de coeziune, cum ar fi reducerea decalajelor între state

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, că viziunea României în ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului UE se concentrează în jurul ideii de coeziune, inclusiv ducerea decalajelor între state.

"Europa a ştiut întotdeauna să depăşească obstacolele, să renască după episoade mai puţin faste. Astăzi ne aflăm din nou într-un moment complex al procesului de construcţie europeană, dar orice situaţie de acest gen poate fi transformată într-o nouă oportunitate, un nou început. În vizunea mea exercitarea preşedinţiei rotative în următoarele şase luni nu e una doar formală. Cred că e important să arătăm cetăţenilor UE că instituţiile europene lucrează pentru ei şi că mai ales produc rezultate care le îmbunătăţesc viaţa şi perspectivele de viitor", a declarat Viorica Dăncilă.

"Sunt constientă că prima etapă a preşedinţiei va fi redusă ca timp şi ca proces decizional. De aceea mizez pe ajutorul dvs pentru a rezolva cât mai multe dosare şi să răspundem provocărilor viitorului european. Viziunea noastră e structurată în jurul ideei de coeziune în toate domeniile. Coeziune politică, economică şi teritorială, în vederea reducerii decalajelor între state, coeziune socială, importantă prin prisma celor patru priorităţi ale pieţii interne", a mai spus premierul.

 

Viorica Dăncilă prezintă în Parlamentul European priorităţile Preşedinţiei României la Consiliul UE

”Premierul va conduce delegaţia Guvernului României, care va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, în perioada 14-15 ianuarie 2019, în vederea prezentării Programului de lucru al Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum şi cu reprezentanţii Grupului S&D şi alţi lideri ai Parlamentului European”, se arată într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, premierul României va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului României, la vernisajul expoziţiei de fotografie pe tema “Tradiţii şi peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi.

Încă de miercurea trecută, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că luni şi marţi se va afla la Strasbourg.

„La începutul săptămânii viitoare, mai precis luni şi marţi, voi avea mai multe întrevederi oficiale la Strasbourg şi voi prezenta în plenul Paralmentului European priorităţile mandatului Preşedinţiei noastre. Înţelegem pe deplin oportunitatea pe care o avem de a fi văzuţi acţionând împreună pentru România, dar şi pentru UE. Suntem pregătiţi atât la nivel tehnic cât şi la nivel politic. Salut iniţiativa ministrului Comunicaţiilor, care pentru a marca începutul mandatului nostru, a lansat prin Romfilatelia, o serie de mărci poştare dedicate preluării Preşedinţiei Consiliului UE”, a declarat Viorica Dăncilă, miercurea trecută, la începutul şedinţei de Guvern.

Vizita premierului Dăncilă vine după ce, la sfârşitul săptămânii precedente, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European Donald Tusk, preşedintele Parlamentului European şi membri ai Colegiului comisarilor europeni au venit la Bucureşti, pentru a participa la ceremonia oficială de inaugurare a Preşedinţiei Consiliului UE preluată de la 1 ianuarie 2019 de către România.

Oficialii europeni au avut întrevederi cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă, precum şi cu preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, căruia şeful Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea i-a delegat atribuţiile deoarece se află în concediu.

 

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate