Gabriel Nicolae a fost tratat ca un sclav de alți trei români, Ion Boboc, Christiana Tudor-Dobre și Mihai-Aurel Dan, timp de aproape un an, într-o casă din Bristol.
Victima a fost supusă la rele tratamente, fiind obligată să trăiască într-o cămăruță de un metru lățime, sub scări, să rupă gazonul cu mâna și să se hrănească doar cu biscuiți.
Bărbatul a fost văzut de vecini în timp ce-și spăla rufele pe pietre sau folosind furtunul din grădină pentru a face duș.
Banii câștigaţi de victimă erau folosiţi de prietenii lui
Dezvăluirile au fost făcute în timpul procesului celor trei. Ion Boboc (26 de ani), Christiana Tudor-Dobre (24 de ani) și Mihai-Aurel Dan (36 de ani) nu recunosc acuzațiile care li se aduc, respectiv "sclavie" și frauda prin reprezentare falsă.
Potrivit sursei citate, în vara anului 2017, Gabriel Nicolae a venit la Bristol, împreună cu prietenii săi, Ion Boboc și Christiana Tudor-Dobre, după ce și-a găsit un job la un abator.
Deși era plătit cu 300-350 de lire sterline pe săptămână, românul nu primea decât o liră pe zi, pentru mâncare, un abonament de autobuz pentru a merge la muncă și 10 lire în weekend pentru canabis.
Toți banii intrau într-un cont și erau folosiți de cei acuzați. De asemenea, aceștia îi confiscaseră actele de identitate, pentru a nu putea pleca.
In fiecare zi, există români aflaţi pe teritoriul Regatului Unit care sunt forțați să lucreze în condiții periculoase și ilegale. Cunoaște-ți drepturile și află de unde poti beneficia de sprijin, accesând: http://www.gla.gov.uk/media/3022/glaa-workers-rights-12pp-a7-romanian.pdf