fbpx

Sondaj: Britanicii se consideră mai intoleranţi, deziluzionaţi şi lipsiţi de unitate după referendumul Brexit

 

Aproape 70% dintre britanici cred despre concetăţenii lor că au devenit "mai agresivi în ceea ce priveşte politica şi societatea" după referendumul pe tema Brexit din 2016, potrivit Barometrului Edelman Trust, informează cotidianul The Guardian.

 

Una din şase persoane s-a înstrăinat de unii prieteni sau rude în urma disensiunilor privind Brexit, iar 40% din britanici cred că există riscul izbucnirii unor proteste politice violente din cauza Brexit.

Aproximativ 65% dintre britanici consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar liderii principalelor partide politice, premierul Theresa May şi laburistul Jeremy Corbyn, se bucură de încrederea a doar 35% din respondenţi, respectiv 26%. 

Rezultatele se bazează pe răspunsuri date online de peste 2.000 de persoane din Marea Britanie în perioada 18 decembrie-7 ianuarie, informează firma Edelman.

Ed Williams, directorul Edelman pentru Regatul Unit şi Irlanda, a afirmat că Marea Britanie este "văzută ca fiind din ce în ce mai nedreaptă, mai puţin tolerantă şi condusă într-o direcţia greşită".

"Brexit-ul a dezvăluit fracturi care au divizat familii şi prieteni, ne-au făcut mai agresivi şi mai nervoşi ca societate, şi a alimentat temerile privind proteste violente şi tulburări civile", a adăugat Williams.

 

Sursa: Mediafax

External sponsored links

Anunturi promovate