Chemaţi să ancheteze un furt, oamenii legii s-au trezit în mijlocul unei mulţimi ostile. Tinerii recalcitranţi i-au atacat pe agenţi cu sticle, pietre şi cuţite mari de vânătoare.
În urma violenţelor, 3 persoane au fost reţinute pentru jaf şi deţinere ilegală de arme.
Incidentul vine la capătul unui weekend în care 3 oameni au murit înjunghiaţi în Londra, iar alţi trei au fost răniţi în atacuri separate.
Noile atacuri nu fac decât să continue valul de violenţe care a cuprins capitala britanică în ultimul an şi jumătate. Numai de la începutul acestui an, 59 de oameni au murit înjunghiaţi în Londra.