fbpx

ULTIMA ORA Partidul Conservator din Marea Britanie a pierdut majoritatea în Parlament

Partidul Conservator din Marea Britanie, condus de premierul Boris Johnson, a pierdut marţi majoritatea în Parlament după ce conservatorul Phillip Lee a demisionat din partid, relateaza BBC.

Parlamentarul a anunţat că devine membru al Partidului Liberal Democrat. Lee şi-a anunţat demisia chiar în timpul discursului pe care premierul Boris Johnson îl susţinea în Camera Comunelor.

„Am ajuns la concluzia că nu este posibil să servesc interesele alegătorilor şi ale ţării ca membru al Partidului Conservator”, a spus parlamentarul prin intermediul unui comunicat. 

„Guvernul conservator promovează în mod agresiv un Brexit dăunător (...). Acesta pune în mod inutil în pericol vieţile şi nivelul de trai, dar şi integritatea Marii Britanii”, a adăugat acesta.

În discursul susţinut în Camera Comunelor, premierul Boris Johnson a declarat că îşi doreşte continuarea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din Blocul comunitar, dar a spus că planurile unor parlamentari conservatori de a bloca din punct de vedere legal un Brexit fără Acord pe 31 octombrie va „distruge orice şansă de a negocia un nou Acord”.

Liderul Partidului Laburist, principala formaţiune de opoziţie, a declarat, în urma demisiei lui Lee, că partidul lui Boris Johnson „nu are mandat, nu are morală şi, începând de astăzi, nici majoritate”.

External sponsored links

Anunturi promovate