Epidyolex este singurul produs pe bază de canabis din lume autorizat ca medicament, toate celelalte produse pe bază de canabis fiind încadrate ca suplimente alimentare. Epidyolex a fost aprobat iniţial în Statele Unite, iar acum, după autorizarea de către Agenţia Europeană a Medicamentului şi Comisia Europeană, va putea fi prescris legal ca medicament şi pe teritoriul Uniunii Europene.
Prima ţară din Europa care ar putea autoriza prescrierea Epidyolex ca medicament este Marea Britanie.
Aproximativ 50.000 de copii şi tineri din Europa suferă de cele două forme severe de epilepsie ce pot fi tratate cu Epidyolex, dintre care aproximativ 10.000 în Marea Britanie.
În România, un proiect de lege ce prevede ca pacienţii cu boli cronice terminale să poată avea acces, în premieră, la calmante pe bază de canabis cu prescripţie de la medicul specialist, utilizând un formular special (ca în cazul morfinei), a fost depus la începutul lunii iulie la Parlament.
Iniţiatorii proiectului de lege sunt Cristina Dumitrache (deputat PSD), Florin Buicu (deputat PSD) şi Emanuel Ungureanu (deputat USR). Proiectul a adunat semnăturile a aproape 100 de parlamentari de la toate partidele.
Cum în lume există în acest moment un singur produs pe bază de canabis autorizat ca medicament - Epidyolex - doar în Statele Unite şi Uniunea Europeană, iar toate celelalte produse pe bază de canabis sunt încadrate ca suplimente alimentare, pentru prescrierea calmantelor pe bază de canabis pentru pacienţii în fază terminală ar trebui găsite, teoretic, alte soluţii legale decât aprobarea ca medicament.