Miercuri, Executivul britanic a prezentat Uniunii Europene ceea ce mulți au numit „oferta finală” în privința încheierii unui acord privind Brexit, de fapt doar o propunere pentru deschiderea negocierilor
Guvernul a făcut „o propunere constructivă” şi acum doreşte să negocieze cu blocul comunitar detaliile pentru ajungerea la un nou acord de ieşire, a spus joi ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, potrivit Agerpres.
„Suntem concentraţi pe obţinerea unui acord pentru că noi credem că aceasta este cea mai bună cale de a avansa. Acestea sunt propuneri serioase şi în mod evident trebuie să avem o negociere cu UE”, a spus Barclay.
El a ținut să sublinieze că propunerile Londrei au fost salutate de UE. „Răspunsul din partea Bruxelles-ului a fost că a salutat propunerile. Ei (UE - n.r.) au putut vedea că suntem creativi şi flexibili şi au recunoscut că s-a depus o muncă serioasă”, a declarat oficialul britanic.
Într-adevăr, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a spus miercuri, după o convorbire cu Boris Johnson, că a apreciat determinarea acestuia în a avansa cu negocierile spre încheierea unui acord. Dar Juncker a punctat că sunt încă probleme ce vor necesita discuții amănunțite în următoarea perioadă, referitoare la granița irlandeză, de la organizarea plasei de siguranță, la regulile vamale și protejarea pieței unice.
Juncker a spus că Executivul UE va examina textul propus de britanici „obiectiv și în acord cu cunoscutele criterii ale părții europene”.
Johnson vrea să înlocuiască aşa-numita „plasă de siguranţă” convenită anterior între Londra și Bruxelles, care urmăreşte să garanteze o graniţă irlandeză deschisă, cu aranjamente vamale alternative.
Premierul britanic a spus că acum ambele părţi „trebuie să vadă dacă există suficientă disponibilitate pentru compromis” pentru a obţine un acord până la 31 octombrie, când, conform promisiunii sale, Marea Britanie va părăsi blocul comunitar cu sau fără acord.
Propunerea Marea Britanii abordează „pragmatic” impactul Brexit asupra Irlandei de Nord, care va părăsi UE cu restul Regatului Unit, şi asupra Irlandei, stat membru al UE, a spus Johnson. „Sper că aceste propuneri vor putea oferi acum baza pentru negocieri rapide spre o soluţie”, i-a transmis premierul britanic lui Juncker.
Dar statele europene nu au primit cu entuziasm oferta britanică, care prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.
Irlanda, care ar fi cel mai afectat stat al UE în cazul unui Brexit fără acord, apreciază că propunerile sunt insuficiente pentru a înlocui arnjamentul referitor la plasa de siguranţă (clauza de backstop) care ar proteja o frontieră irlandeză deschisă
Premierul irlandez Leo Varadkar i-a comunicat telefonic, miercuri seara, lui Boris Johnson că „propunerile nu respectă în totalitate obiectivele agreate ale backstop, dar că le va studia mai îndeaproape şi le va discuta cu liderii UE.
Franţa şi-a exprimat opoziţia faţă de crearea unui refugiu fiscal în apropierea Uniunii Europene. „Nu doresc niciun refugiu fiscal la porţile Europei”, a declarat secretarul de stat pentru afaceri europene Amelie de Montchalin pentru postul de televiziune C News.
Ea a adăugat că discuţiile sunt îngreunate de poziţia neclară a parlamentului de la Londra cu privire la Brexit.
„Prima reacţie” a Parlamentului European la oferta guvernului britanic cu privire la Brexit „nu este pozitivă”, a declarat eurodeputatul Guy Verhofstadt, șeful comisiei pentru Brexit a legislativului UE. El nu consideră că propunerea britanică prezintă „garanţiile necesare de care Irlanda are nevoie”.
Anticipând reacțiile negative, consilierii premierului britanic au transmis un memo tuturor deputaților conservatori pentru a pregăti reacțiile în cazul unui refuz din partea Europei, transmite buzzfeed.com. Practic, partidul de guvernare din Marea Britanie va da vina pe Europa în cazul în care UE va respinge propunerea Londrei.
Dar Boris Johnson a avut un ton conciliator în discursul pe care l-a susținut la conferința anuală a conservatorilor. „Acesta nu este un partid anti-european. Nu suntem un stat anti-european. Suntem europeni”, a spus Johnson, care a menționat că propunerile guvernului său sunt „constructive și rezonabile”, reprezentând „un compromis pe care sper că UE îl va aprecia”.
BACKGROUND
Concret, noul plan propus de Marea Britanie prevede ca Irlanda de Nord să aparţină aceleiaşi zone vamale ca Marea Britanie, dar ca provincia britanică să păstreze regulile UE pe o perioadă de tranziţie, pentru toate bunurile, nu doar pentru produsele agricole.
Până la sfârşitul perioadei de tranziţie după Brexit, în decembrie 2020, parlamentul şi executivul din Irlanda de Nord vor trebui să îşi dea acordul pentru acest sistem, iar apoi vor trebui să îl aprobe la fiecare patru ani, conform documentului.
Pentru a se evita verificările vamale, va fi introdus un sistem de declaraţii, cu un proces simplificat pentru micii comercianţi.
Documentul precizează că propunerile ar garanta integritatea pieţei unice a UE şi ar respecta acordul de pace din Vinerea Mare din 1998 care a pus capăt a trei decenii de conflicte sectariene în provincie.
"Este o propunere pentru un acord care ar trebui să fie acceptabilă pentru ambele părţi", se mai arată în document.
Oferta prezentată miercuri "elimină toate controalele de reglementare pentru schimburile de bunuri între Irlanda de Nord şi Irlanda, garantând că reglementările pentru bunuri în Irlanda de Nord vor rămâne aceleaşi ca în restul UE", a detaliat Johnson.
Controalele vamale vor fi realizate "în mod descentralizat" cu declaraţii electronice, existând "un număr foarte mic de controale efectuate în clădirile" firmelor vizate, a mai precizat premierul.
Pentru aceasta, vor trebui stabilite "soluţii creative", iar procedurile vamale vor trebui simplificate pe parcursul unei perioade de tranziţie, în timp ce cele două părţi "vor trebui să se angajeze să nu mai desfăşoare niciodată controale la frontiere", a adăugat el.