fbpx

Un tablou Banksy, vândut la licitație pentru o sumă record

"Devolved Parliament", cea mai mare lucrare pe pânză cunoscută a lui Banksy, un comentariu caustic la adresa politicienilor britanici, a fost vândută la licitaţie pentru suma de 9,9 milioane de lire sterline (11 milioane de euro), un record de preţ pentru artistul britanic.

"Devolved Parliament" - o lucrare de 4 x 2,5 metri - descrie atmosfera gălăgioasă din Camera Comunelor din Parlamentul britanic, băncile verzi fiind ocupate de cimpanzei.

Lucrarea fusese evaluată de specialiştii de la casa Sotheby's din Londra la preţul de 1,68 - 2,24 milioane de euro şi a fost adjudecată în doar 13 minute de la începerea licitaţiei.

Pictura a fost creată în 2009, cu mult înainte de scandalul creat de Brexit, dar a fost scoasă la licitaţie într-un moment fierbinte pentru politica Regatului Unit, Camera Comunelor fiind blocată într-un conflict constituţional cu Guvernul privind planurile de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană.

Primatele create de Banksy par relativ civilizate, dar unora li se văd colţii.

Lucrarea a fost realizată de Banksy pentru o expoziţie la Muzeul din Bristol, apoi a fost vândută unui colecţionar privat. Anul acesta, a fost inclusă într-o expoziţie la acelaşi muzeu, prilejuită de Brexit, programat iniţial pe 29 martie, înainte de a fi prelungit termenul.

În 2018, "Girl with balloon", o lucrare semnată de Banksy, s-a autodistrus imediat după ce a fost adjudecată la licitaţie, pentru 1,185 de milioane de euro, în aceeaşi sală a casei Sotheby's din Londra unde, joi, a fost vândută "Devolved Parliament".

În luna ianuarie 2015, o colecţie ce include 32 de desene create de Banksy a fost vândută cu aproape 435.000 de lire sterline (580.000 de euro) la o licitaţie organizată în Marea Britanie.

Banksy este celebru pentru desenele sale de tip graffiti realizate pe diverse clădiri importante, însoţite adeseori de comentarii cu tentă socială. Considerat un reprezentant al curentului street art, el este renumit pentru faptul că îşi tachinează publicul, dar şi autorităţile, iar lucrările sale sunt extrem de originale, făcându-i pe privitori să vadă lucrurile într-o cu totul altă lumină.

Acesta a apărut în documentarul "Exit Through the Gift Shop", pe care l-a şi regizat şi în care îşi prezintă opera, fără a-şi dezvălui însă nicio secundă chipul. Filmul său a fost nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun documentar în anul 2011.

Banksy, care îşi ascunde identitatea, preferând să rămână în anonimat, este originar din Bristol, un oraş din sud-vestul Angliei. Artistul britanic combină adeseori în operele sale umorul şi arta subversiunii: el şi-a exercitat arta pe zidurile din New Orleans, după uraganul Katrina, dar şi pe zidul din Cisiordania care îi separă pe israelieni de palestinieni.

În 2009, el şi-a instalat 100 de opere în muzeul de artă din Bristol chiar în faţa oficialilor prezenţi la un vernisaj. În trecut, Banksy a reuşit să introducă pe ascuns în incinta Disneyland o statuie în mărime naturală ce reprezenta un deţinut de la Guantanamo.În toamna anului 2013, operele sale au fost prezentate într-o expoziţie inedită pe zidurile clădirilor din New York. Desenele artistului britanic au fost protejate cu grilaje şi agenţi de pază.

External sponsored links

Anunturi promovate